Persoane interesate

luni, 6 septembrie 2010

MARESALUL ION ANTONESCU CITATE



CITATE DE MARESAL ION ANTONESCU


Prefer să mor în mocirlă într-o Românie Mare decât să mor în paradisul unei Românii mici.

Vreau ordine. Să se înţeleagă că noi suntem o armată civilizată, care aduce cu ea ordinea şi siguranţa, şi nu suntem hoarde barbare ce distrug şi pradă totul în calea lor. Vreau ordine şi iar ordine. Să fie împuşcat militarul care va fi prins furând sau comiţând crime în spatele frontului.

Armata este ultima carte pe care o joacă o Naţiune.

Fii om, fii drept şi recunoaşte că, pe deasupra ambiţiilor, intrigilor şi urilor, este Patria, este veşnicia neamului, şi că acolo trebuie să ne întâlnim totdeauna, chiar dacă nu ne înţelegem de fiecare dată.

Azi a sosit ceasul celei mai sfinte lupte, lupta drepturilor strămoşeşti şi a bisericii, lupta pentru vetrele şi hotarele româneşti de totdeauna. Ostaşi, vă ordon, treceţi Prutul! Zdrobiţi duşmanul de miazăzi şi miazănoapte. Dezrobiţi din jugul roşu al bolşevismului pe fraţii noştri cotropiţi. Reîmpliniţi în trupul ţării gloria străbună a Basarabiei şi codrii voievodali ai Bucovinei, ogoarele şi plaiurile noastre.

Viaţa popoarelor este o veşnică şi încordată luptă; o luptă pentru drepturi şi pentru dreptate, o luptă pentru afirmare şi înălţare.

Sunt mândru că am avut în viaţă drept far strălucitor şi călăuzitor Coloana de lauri a marelui Traian şi sublimul sacrificiu al Regelui Dac.

Biserica lui Cristos nu înseamnă numai ziduri, icoane, coruri, lumânări, clopote, slujbe. Ea este dragoste, jertfă, milostenie, trudă, curăţenie sufletească. Oriunde trăieşte un suflet curat, acolo este un altar al dumnezeirii.




Persoanele nu contează, contează doar ceea ce ele reprezintă.

Nicio furtună, nicio invazie, niciun cutremur, nicio ocupaţie, nicio lovitură, oricât de dureroasă, de nimicitoare, nu a putut să-i clintească pe românii din Dacia Traiană. Nimeni şi nimic nu ne va putea smulge din ea.

Ceea ce nu se bazează pe adevăr, nu poate dura. Toată istoria noastră oferă un spectacol unic: noi am păstrat intacte trăsăturile rasei latine. Acelaşi lucru se întâmplă şi în graiul nostru, care este unul şi acelaşi din Maramureşul azi cedat Ungariei şi până în Timoc. Nimeni nu a izbutit să ne clintească din loc timp de 2000 de ani, nimeni nu va reuşi să ne clintească nici peste un milion de ani... Noi ne-am aşezat primii pe aceste locuri şi vom pleca cei din urmă.

Eu sunt un om care trăieşte din statistici şi grafice. Aşa am făcut şi războiul trecut. M-am servit mereu de grafice şi n-am greşit niciodată.
 



Noi, românii umblăm după soluţii geniale şi neexecutabile. Şi de aceea am stat pe loc. Soluţiile simple, ce se pot îndeplini, sunt cele mai bune. Eu le-am aplicat în război şi am obţinut rezultate. Pentru că umblăm după soluţiile cele mai geniale, de aceea nu putem face nimic.         

Pământul e în primul rând al Statului şi pe urmă al proprietarului, care îl deţine doar trecător, numai cât este în viaţă.  




Scump popor român: sunt mândru că m-am născut şi am trăit într-o naţiune cu o îndoită ascendenţă imperială şi cu un trecut de două ori milenar.






Aşa cum dumneavoastră luptaţi pentru Anglia, tot aşa lupt şi eu pentru Patria mea, dar de suferinţele, lupta şi ameninţările sub care noi trăim, dumneavoastră nu vă puteţi da seama. Noi am fost atacaţi, deşi nu am atacat pe nimeni. Ceea ce a fost al nostru şi a fost al nostru de secole, ei ne-au luat.






Sunt onorat că am putut să lupt în patru războaie pentru onoarea ta, scump popor, pentru drepturile tale şi pentru libertăţile tale.







 
 

5 comentarii:

  1. Salut ! Am pus linkul la primele 2 bloguri si pun in continuare. Imi place blogul acesta. Ma pasioneaza.
    Votez acum.
    Cu bine,
    Odorica

    RăspundețiȘtergere
  2. Multam pt aprecieri!
    Doamne-ajuta si fie slavita memoria tuturor Eroilor Neamului Romanesc!

    http://moldovlah.blogspot.com/2009/03/maresalul-ion-antonescu-si-deportarea.html

    RăspundețiȘtergere
  3. felicitari ... e ff tare acest blog... numai k nu multi inteleg si simt cu adevarat anumite kestii.. :) am si eu un blog... tot ceva de genul.. ma bucur k am mai gasit pe cineva :) bv :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Si cand a dat ordin sa fie macelarit "scumpul popor roman" cu tunurile, tot asa de emfatic era acest demagog fascist?
    El n-a dat gres niciodata cu "statisticile"? Care, cele facute de evrei care-l stapaneau? A dis tara si armata la un dezastru fara precedent in istorie, la fel cum a facut Hitler in Germania sau Stalin in Rusia.
    In timp ce ai nostri mureau pe capete, fiindca criminalul hitlerist ii trimitea fara provizii si munitie in gerurile din muntii Caucaz, marioneta sionista si anticrista ii ducea pe evrei la loc sigur, comunicand in secret cu ei prin evreica Elena Lupescu (lucru recunoscut de fostul rege Mihai, martor ocular).
    La recursurile de acum cativa ani, doua complete de judecata au reconfirmat justetea sentintei primita de "lotul Antonescu", o grupare sionisto-fascista de asasini evrei deghizati in ultra-nationalisti, ascunsi in spatele discursurilor sovine pompoase, dupa modelul Hitler.

    RăspundețiȘtergere