Maresalul Antonescu despre greutatile neamului

In loc ca reformele sociale să însemne începutul unei ere a renaşterii naţionale, ele au fost folosite de guverne şi partide numai pentru a crea o pătură superioară artificială. Patriotul, omul elitei şi al cinstei, a fost înlocuit în viaţa publică prin demagogi superficiali şi înşelători.

Ne-am frânt puterea, ne-am slăbit cugetul şi ne-am sleit minţile în lupte fratricide pentru ideologii, în desbinări stupide, în bârfeli odioase, în vrajbe dureroase şi în apucături neomenoase. De aceea, ştiu că tu, sătean trudit n-ai plug şi n-ai haine; că fierul plugului e scump pentru punga ta goală şi bumbacul nu-ţi ajunge ca să-ţi îmbraci copiii, că pământul ţi-a rodit puţin şi gurile casei tale sunt multe.

Ştiu că tu, meşteşugar chinuit, nu-ţi poţi îndestula nevoile cu greul muncii tale; că râvneşti să nu-ţi mai vezi copiii ofiliţi şi să-ţi vezi fruntea despovărată de griji şi sărăcie. Ştiu că tu, bogatule, eşti turburat fiindcă ai voi pace şi linişte, pentru ca să ai siguranţa bunurilor tale şi mulţumirea averii pentru urmaşii tăi.

Căci, să ştii bogatule că averea ta ne e scumpă – dacă este curată – fiindcă e a ţării; că lucrurile casei tale, pe care alţii nu le au, ne încredinţează că din propria ta conştiinţă şi înţelegere ne vei ajuta să facem din bucuria ta, bucuria altora.

Şi tu, cărturarule, care ai tăcut ieri şi taci şi astăzi, ştiu că aştepţi ceasul când Ţara să-ţi cinstească mintea, Neamul să-ţi preţuiască sufletul şi Statul să-şi întemeieze soarta pe rostul tău de cârmaci al cugetelor şi să nu te umilească izgonindu-te de la luptă sau trudindu-ţi vieaţa în umilirea sărăciei.

Greutăţile în care se sbate neamul sunt mari şi încurcate. Neamul Românesc – popor de muncă şi nu parazitar – vrea înnoire, vrea libertate şi vrea să-şi trăiască adevăratul Naţionalism, prăvălind pe toţi cei care – conştient sau inconştient – îi împiedică drumul viitorului.

Puterea unui Neam faţă de el însuşi şi prezenţa unui Neam în lume şi în Istorie se dovedeşte prin unitatea cu care, în ceasurile de încercare ştie să-şi afirme cugetul şi voinţa nestrămutată. În România trebuie să trăiască şi să fie puşi în valoare mai întâi Românii; ceilalţi, dacă rămân locuri libere, vin după ei.

Împotriva tuturor piedicilor şi intrigilor duşmane, a clevetirilor şi ameninţărilor nemernice, trebuie să ducem Ţara în matca viitorului, în val de veac, ca să-i asigurăm drepturile nepieritoare.

Revoluţiile naţionale nu sunt acte de violenţă, revolte, ci idei în marş. Toate adevăratele revoluţii naţionale s-au întemeiat prin zidiri şi nu prin prăbuşiri. Ele au folosit toate rezervele naţiunii şi au întrebuinţat toate generaţiile, respectând instituţiile fundamentale ale vieţii şi ale scopurilor omului. De aceea, vă chem pe toţi, din toate generaţiile şi din toate clasele, ca să înfăptuim marea chemare a istoriei noastre.

Ion Antonescu

Poze cu Maresalul Ion Antonescu

O parte din poze sunt prezente si pe
http://honoretpatria.wordpress.com/
http://maresalulionantonescu.wordpress.com/
Pozele le puteti urmari in primul video de mai jos

MARESAL ION ANTONESCU IN INCHISOAREA LUBIANKA SI VILA GALATIN DIN MOSKOVA : ARESTUL DIN MOSCOVA

In istoriografia romaneasca s-au acordat spatii largi studiului arestarii a Eroului Maresalul Ion  Antonescu si procesului "Marii tradari nationale". Despre perioada petrecuta de "lotul Antonescu" la Moscova s-au scris doar cateva articole. Motivul? In arhivele rusesti nu exista la vedere, in acest moment, decat "documente nesemnificative".

Maresalul care a unit Romania anchetat de sovietici

Perioada petrecuta de membrii "lotului Antonescu" la Moscova este inca invaluita in mister. Singurele surse credibile la indemana istoricilor sunt memoriile generalului Pantazi, reunite sub titlul "Cu Maresalul pana la moarte" (1999), si procesele-verbale ale interogatoriilor lui Ion Antonescu, pastrate in Arhiva de Stat a Federatiei Ruse, fondul NKVD.  
CAPTIVITATE "DE LUX". Dupa ce a parasit teritoriul romanesc, grupul detinutilor a calatorit spre Moscova cu un tren special, de marfa, care avea atasat un singur vagon de persoane, "aprovizionat din belsug", isi aminteste generalul Constantin Pantazi, si tot personalul necesar - "escorta, vagon-salon, vagon de dormit, coafor, medic". In capitala URSS au fost preluati de ofiteri superiori NKVD si dusi la o casa de vanatoare din Galitin - o suburbie a Moscovei. Aici nu le-a lipsit nimic, de la cele mai bogate meniuri care cuprindeau adesea caviar, sampanie sau vin rosu, pana la tratament medical acordat de specialisti si o biblioteca foarte bine dotata. "Viata de la Galitin, povesteste Pantazi, a devenit pentru noi un simpatic «domiciliu obligatoriu», in care beneficiam de un repaus de vacanta placut." Tratamentul privilegiat l-a facut pe fostul ministru de Externe, Mihai Antonescu, sa-si defineasca ironic tovarasii ca "rentieri capitalisti pe spezele Rusiei sovietice". Totodata, sovieticii au avut grija de securitatea "oaspetilor", paziti de sapte ofiteri cu grad de locotenent major si patruzeci de elevi ai scolilor militare sau ostasi. Ofiterii sovietici au tinut sa-l asigure pe Maresalul Antonescu ca in Rusia nu avea sa se teama de nimic, viata lui fiind in afara oricarui pericol, pe teritoriu sovietic. Fostul comandant de armata-dusmana a sovieticilor nu avea cum sa se lase amagit. El era de parere ca bunavointa sovieticilor avea un singur scop: obtinerea de declaratii mincinoase. Si cum nu intentiona sa le dea, i-a marturisit lui Pantazi ca voia sa se sinucida. La 8 noiembrie 1944, facandu-si o funie dintr-un cearsaf, Maresalul a incercat sa-si puna capat zilelor. Descoperit din vreme de generalul C.Z. (Piki) Vasiliu, a fost salvat, spre bucuria si linistea lui Mihai Antonescu. Acesta din urma se temuse cel mai tare ca o eventuala sinucidere a lui Antonescu ar fi atras dupa sine considerarea sa ca principal vinovat. Colonelul Elefterescu a refuzat sa se infrupte din ospitalitatea sovieticilor. Ofensat ca a fost adus la Moscova, fara nici o explicatie si considerandu-se nevinovat, a declarat un fel de greva impotriva traiului bun, hranindu-se zilnic doar cu ceai si cu paine.  
SFARSITUL "VACANTEI". In timpul petrecut la Galitin, acelasi Pantazi isi aminteste ca, incepand cu sfarsitul lunii mai 1945, arestatii au fost vizitati de cateva ori de ofiteri rusi care au avut cu fiecare dintre ei doar discutii particulare. Tema principala a fost, invariabil, recunoasterea de catre Maresal ca Romania a facut un razboi de agresiune si de jaf impotriva Uniunii Sovietice. La 9 mai 1945 Germania a capitulat, URSS-ul sarbatorind victoria. Pentru romanii de la Galitin insa avea sa inceapa calvarul. Ei au fost mutati din luxoasa vila in inchisoarea NKVD-ului. Referitor la data la care lotul Antonescu a parasit vila, pentru a fi incarcerat la Liubianka, exista doua variante. Generalul Constantin Pantazi afirma in cartea sa ca detinutii au parasit incinta de la Galitin la 13 iunie 1945, fiind mutati la o alta vila, mai saracacioasa, in partea estica a Moscovei. Motivul invocat de sovietici a fost acela ca la Galitin se faceau pregatiri pentru intampinarea copiilor care urmau a-si petrece acolo vacanta de vara. Iar peste alte patru zile (17 iunie 1945) cei sapte romani au fost inchisi in celebra temnita a politiei politice sovietice. In acelasi timp, Ion Pantazi, fiul generalului, dadea ca sigur momentul transferului 10 mai 1945. Argumentul pe care se baza era acela ca, abia dupa ce a avut asigurata victoria, Stalin a decis sa-i trateze pe "oaspeti" ca si "criminali de razboi". MARESALUL, IN ANCHETA. Conform documentelor pastrate in fondurile NKVD-ului din Arhiva de Stat a Federatiei Ruse si publicate de-a lungul timpului in Romania, Ion Antonescu a fost supus doar la trei anchete. Procesele-verbale ale acestora - datate 26 iunie 1945, 7 ianuarie 1946 si 4 aprilie 1946 - au fost intocmite de catre ofiterii anchetatori si autentificate prin semnatura Maresalului. In fiecare dintre interogatorii, Ion Antonescu a pastrat afirmatiile initiale, date inca de la primele contacte cu autoritatile sovietice. Si-a asumat intreaga raspundere a guvernarii sale, razboiul contra URSS, a recunoscut ca din ordinul lui s-au infiintat lagarele din Transnistria, au fost executati sovietici la Odessa. A vorbit si despre intalnirile sale cu Hitler si decizia de atacare a URSS, participarea Ungariei la actiune. Nu a dat insa cifre. Date si cifre detinea anchetato- rul - loctiitorul sefului biroului de cercetare al Directiunii generale (SMERS), locotenent-colonelul Lihacev. Ele erau cuprinse intr-un raport al Comisiei de stat pentru cercetarea daunelor provocate de armatele germano-romane. Misiunea ofiterului sovietic consta in a-l determina pe anchetat sa-si insuseasca concluziile raportului.  
PE MANA LUI NICOLSKI. La cererea expresa a autoritatilor romane, ministrul de Externe rus - Viaceslav Molotov - a semnat catre V.S. Abakumov, temutul sef al Directiei principale de contrainformatii NKVD (supranumita SMERS - prescurtarea in rusa a expresiei "Moarte spionilor!"), o nota in care scria ca: "Guvernul sovietic a adoptat hotararea de predare in cel mai scurt timp catre guvernul roman a criminalilor de razboi". Predarea urma a se face in doua "transe", in prima intrand Ion si Mihai Antonescu, Constantin Pantazi si Piki Vasiliu, in cea de a doua - Elefterescu, Eugen Cristescu, Maria Antonescu si Radu Lecca. "Criminalii" au ajuns in tara la 9 aprilie 1946, moment in care s-a intocmit un procesul-verbal de predare-primire, semnat din partea rusilor de reprezentantul Comandamentului Armatei Rosii, locotenent-colonel Rodin, si din partea romaneasca, de seful Corpului Detectivilor, inspectorul Alexandru Nicolschi. Ultimul, pe adevaratul sau nume Boris Grumberg, spion sovietic inchis in Romania, a devenit (30 august 1948) primul director adjunct al Directiei Generale a Securitatii Poporului.

INTEROGATORII

L-am intrebat pe istoricul Gheorghe Buzatu, preocupat de perioada guvernarii Antonescu, care a intreprins o calatorie de documentare la Arhivele de Stat din Moscova (1992), ce a gasit referitor la caz: "Am cerut arhivistilor fondurile care-l privesc pe Maresalul Ion Antonescu si, in mai putin de o saptamana, am fost invitat la arhiva speciala (arhiva KGB, n.n.) si acolo am descoperit cea mai insemnata parte dintre documentele capturate de sovietici la Bucuresti in 1945, 1946 si anii urmatori, dupa unele evaluari, in jur de 300.000 de dosare. Din arhiva fostului cabinet militar al lui Antonescu au fost niste volume nerestituite de sovietici romanilor intre 1956 si 1958, cand ne-au fost predate unele documente. In ceea ce-l priveste pe Antonescu, acolo sunt doar doua sau trei interogatorii, unul care priveste atitudinea lui fata de problema Basarabiei si Bucovinei, care nu sunt provincii romanesti, si al doilea priveste petrolul, colaborarea cu Germania. Interogatoriile s-au luat de catre ofiteri rusi, care nu cunosteau bine limba romana si stenograma celor doua interogatorii este intocmita intr-o limba romaneasca jenanta. Cele trei note din arhivele de la Moscova sunt nesemnificative. Despre restul documentelor putem imbratisa cea mai buna teorie, ca sovieticii stiu precis de ele si pot scoate oricand setul acesta de documente, interogatoriile la Moscova".

MARESALUL ION ANTONESCU CITATE

CITATE DE MARESAL ION ANTONESCU


Prefer să mor în mocirlă într-o Românie Mare decât să mor în paradisul unei Românii mici.

Vreau ordine. Să se înţeleagă că noi suntem o armată civilizată, care aduce cu ea ordinea şi siguranţa, şi nu suntem hoarde barbare ce distrug şi pradă totul în calea lor. Vreau ordine şi iar ordine. Să fie împuşcat militarul care va fi prins furând sau comiţând crime în spatele frontului.

Armata este ultima carte pe care o joacă o Naţiune.

Fii om, fii drept şi recunoaşte că, pe deasupra ambiţiilor, intrigilor şi urilor, este Patria, este veşnicia neamului, şi că acolo trebuie să ne întâlnim totdeauna, chiar dacă nu ne înţelegem de fiecare dată.

Azi a sosit ceasul celei mai sfinte lupte, lupta drepturilor strămoşeşti şi a bisericii, lupta pentru vetrele şi hotarele româneşti de totdeauna. Ostaşi, vă ordon, treceţi Prutul! Zdrobiţi duşmanul de miazăzi şi miazănoapte. Dezrobiţi din jugul roşu al bolşevismului pe fraţii noştri cotropiţi. Reîmpliniţi în trupul ţării gloria străbună a Basarabiei şi codrii voievodali ai Bucovinei, ogoarele şi plaiurile noastre.

Viaţa popoarelor este o veşnică şi încordată luptă; o luptă pentru drepturi şi pentru dreptate, o luptă pentru afirmare şi înălţare.

Sunt mândru că am avut în viaţă drept far strălucitor şi călăuzitor Coloana de lauri a marelui Traian şi sublimul sacrificiu al Regelui Dac.

Biserica lui Cristos nu înseamnă numai ziduri, icoane, coruri, lumânări, clopote, slujbe. Ea este dragoste, jertfă, milostenie, trudă, curăţenie sufletească. Oriunde trăieşte un suflet curat, acolo este un altar al dumnezeirii.




Persoanele nu contează, contează doar ceea ce ele reprezintă.

Nicio furtună, nicio invazie, niciun cutremur, nicio ocupaţie, nicio lovitură, oricât de dureroasă, de nimicitoare, nu a putut să-i clintească pe românii din Dacia Traiană. Nimeni şi nimic nu ne va putea smulge din ea.

Ceea ce nu se bazează pe adevăr, nu poate dura. Toată istoria noastră oferă un spectacol unic: noi am păstrat intacte trăsăturile rasei latine. Acelaşi lucru se întâmplă şi în graiul nostru, care este unul şi acelaşi din Maramureşul azi cedat Ungariei şi până în Timoc. Nimeni nu a izbutit să ne clintească din loc timp de 2000 de ani, nimeni nu va reuşi să ne clintească nici peste un milion de ani... Noi ne-am aşezat primii pe aceste locuri şi vom pleca cei din urmă.

Eu sunt un om care trăieşte din statistici şi grafice. Aşa am făcut şi războiul trecut. M-am servit mereu de grafice şi n-am greşit niciodată.
 


Noi, românii umblăm după soluţii geniale şi neexecutabile. Şi de aceea am stat pe loc. Soluţiile simple, ce se pot îndeplini, sunt cele mai bune. Eu le-am aplicat în război şi am obţinut rezultate. Pentru că umblăm după soluţiile cele mai geniale, de aceea nu putem face nimic.         

Pământul e în primul rând al Statului şi pe urmă al proprietarului, care îl deţine doar trecător, numai cât este în viaţă.  

Scump popor român: sunt mândru că m-am născut şi am trăit într-o naţiune cu o îndoită ascendenţă imperială şi cu un trecut de două ori milenar.

Aşa cum dumneavoastră luptaţi pentru Anglia, tot aşa lupt şi eu pentru Patria mea, dar de suferinţele, lupta şi ameninţările sub care noi trăim, dumneavoastră nu vă puteţi da seama. Noi am fost atacaţi, deşi nu am atacat pe nimeni. Ceea ce a fost al nostru şi a fost al nostru de secole, ei ne-au luat.

Sunt onorat că am putut să lupt în patru războaie pentru onoarea ta, scump popor, pentru drepturile tale şi pentru libertăţile tale.

 
 

MARESALUL ION ANTONESCU: ALTE INTEROGATORII DIN RUSIA INCHISOARE LUBIANKA

Biografia celui ce a fost conducatorul statului român în anii 1940-1944, maresalul Ion Antonescu, este înca, cu toate eforturile istoriografiei românesti din ultimii sapte ani, departe de a fi complet cunoscuta. Cea mai importanta pata alba o constituie, prin putinatatea surselor de informare, perioada celor 20 de luni în care maresalul a fost în prizonierat sovietic. Primul document oficial referitor la ancheta la care a fost supus Antonescu la Moscova a fost publicat 23523y2420x , de catre domnul prof. univ. dr. Ioan Scurtu în numarul 8/1997 al revistei Magazin istoric. Va propunem acum noi marturii referitoare la detentia maresalului provenind din aceeasi sursa. Astfel, ceea ce reprezenta o necunoscuta în biografia maresalului începe sa capete relief.

Dupa ce a fost arestat la 23 august 1944, maresalul Ion Antonescu, împreuna cu o parte a colaboratorilor sai (Mihai Antonescu, col. Mircea Elefterescu, generalii Constantin Piky Vasiliu si Constantin Pantazi) a fost preluat, dupa cum se stie, de o garda înarmata apartinând partidului comunist si detinut într o casa conspirativa a P.C.R. De aici, la 31 august 1944, ei au fost preluati, prin forta si intimidare, de catre comandamentul trupelor sovietice de ocupatie si transportati în mod abuziv si cu totala ignorare a suveranitatii României, pe teritoriul U.R.S.S. (documentul respectiv - raportul generalilor sovietici R. Malinovski si I. Susaikov, adresate de la Bucuresti catre Stalin - a fost prima oara publicat în România în revista Magazin istoric nr. 8/1990, fiind semnalat si tradus de doamna Florentina Dolghin).

Perioada de detentie pe care au petrecut o maresalul si colaboratorii sai pe teritoriul U.R.S.S. poate fi împartita în doua etape. Prima (septembrie 1944 - 10 mai 1945) este caracterizata de respectarea de catre sovietici a tuturor prevederilor Conventiei de la Haga. Prizonierii au fost cazati într-o vila de stat în împrejurimile Moscovei, beneficiind de un regim de viata decent, chiar luxos (vezi Ion Pantazi, Am trecut prin iad, editia a II a). Cu toate acestea, dupa cum îi marturisea maresalul avocatului sau Titus Stoika, aparator în procesul "Marii Tradari Nationale", asupra celor retinuti au fost exercitate puternice presiuni psihologice pentru intimidarea si obtinerea unor declaratii conforme cu interesele politice externe sovietice, în special în ceea ce privea problema Basarabiei si Bucovinei de Nord si raptul acestora de catre sovietici din vara anului 1940. De altfel, în acest context, la 8 noiembrie 1944, Ion Antonescu a avut o încercare nereusita de sinucidere ce a determinat desemnarea de catre sovietici a unor ofiteri cu rol de garda de corp pe lânga toti membrii lotului Antonescu.

La 10 mai 1945, odata cu încheierea razboiului, detinutii au fost mutati în închisoarea Liubianka din Moscova, binecunoscutul sediu al securitatii sovietice, unde regimul de detentie s a schimbat radical. Fiecare dintre ei a fost închis într o celula cu alti 100-150 detinuti, fara a mai avea vreo posibilitate de comunicare cu ceilalti. In aceste conditii de extrema presiune au fost luate si interogatoriile ce va sunt prezentate în cele ce urmeaza, de catre ofiteri sovietici prin translatori ale caror cunostinte de limba româna erau, asa cum se poate vedea din documente, cel putin aproximative.
Documentele prezentate în continuare provin din arhivele moscovite. Ele sunt reproduse cu constructiile gramaticale originale, cu exceptia procesului verbal de interogatoriu din 4 aprilie 1946, care a fost tradus în cadrul Arhivelor Nationale din Bucuresti de catre doamna Margareta Stan dupa varianta în limba rusa. Incredintam de asemenea Magazinului istoric procesele verbale încheiate la revenirea maresalului Antonescu din detentia sovietica. Cel ce a preluat lotul Antonescu nu este altul decât viitorul general de securitate Al. Nicolschi. Alte documente despre momentul revenirii în tara au fost comunicate în Magazin istoric de dr. Tatiana Pokivailova (nr. 8/1995).

Cu cât cercetatorii nostri vor dispune de mai multe piese pâna acum inaccesibile din noianul de documente aflate în afara tarii, cu atât mai ampla si profunda va fi cunoasterea de catre publicul românesc a scenei si culiselor istoriei noastre contemporane.

Proces verbal al interogatoriului maresalului Antonescu Ion din 4 aprilie 1946

Intrebare: Pe ce baza s au constituit relatiile economice dintre Germania si România în perioada razboiului împotriva Uniunii Sovietice?
Raspuns: In perioada razboiului Germaniei si României împotriva Uniunii Sovietice, petrolul extras în România era transportat în principal în Germania si partial în Italia, Turcia si Bulgaria.
In total în România în aceasta perioada se extrageau anual 4 400 000 tone de petrol, din care se trimiteau în Germania 3 000 000 tone. Intreaga industrie petroliera a României se afla în mâinile societatilor petroliere engleze, americane, olandeze, belgiene si franceze.
In acest fel s-a întâmplat ca producatorii englezi, americani de petrol îi asigurau Germaniei petrolul.

Trebuie sa spun ca România, netânând seama de insistenta nemtilor de a confisca proprietatea societatilor petroliere engleze si americane, a lasat aceasta proprietate neatinsa, pastrându-i pe vechii directori generali numiti înca înainte de razboi si a renuntat la dreptul sau de a-i numi pe proprii sai comisari pentru controlul activitatii firmelor.

Livrarile de petrol românesc în Germania s au efectuat în conformitate cu conventia economica înca înainte de venirea mea la putere.
In noiembrie 1940, la prima mea întâlnire cu Hitler, între noi a fost încheiata o noua conventie economica, conform careia nemtii livrau României avioane marca "Messechimtt 109", tancuri, tractoare, artilerie antiaeriana si antitanc, automate si alt armament, primind din România ñ petrol, benzina si pâine.

In afara de aceasta, în primavara anului 1941 la întâlnirea de la Viena cu Goering am convenit verbal cu el ca România sa se straduiasca sa mareasca livrarile de petrol si în locul acestuia va primi de la nemti echipament petrolier.

Aceasta conventie purta un caracter general si ulterior a fost dezvoltata si concretizata prin tratative între minsitrul român al industriei petroliere Dimitriuc si reprezentanta nemtilor în România, Fischer si Neubacher. Nu stiu daca în aceasta conventie au fost întocmite ceva documente.

In decursul anilor 1942 1944, nemtii au adus în România prajini de sapa si burlane de tubaj si alt echipament petrolier, utilizat la lucrarile de exploatare în industria petroliera, de asemenea, au livrat echipament pentru conductele (magistralele) Ploiesti Bucuresti, Transilvania Bucuresti. Echipamentul petrolier german a fost distribuit între firmele petroliere aflate în România, conform unui plan special, care a fost elaborat de catre Ministerul industriei petroliere al României cu participarea reprezentantilor acestor firme si a reprezentat o parte din conventiile economice anuale germano române.

Totodata în anul 1943 nemtii au adus la Galati echipamentul unei uzine de prelucrare a petrolului, care la început a fost dusa în Caucazul de Nord, iar apoi odata cu retragerea a fost evacuata în România.
In afara de aceasta, în schimbul petrolului, nemtii livrau în România minereu de fier, extras de ei la Krivoi Rog.

In acelasi timp, Hitler personal, Ribbentrop si ambasadorul german în România, Killinger, în cursul întâlnirilor cu reprezentantii guvernului român au subliniat de multe ori ca livrarile de petrol catre Germania sunt platite prin eforturile trupelor germane pe frontul sovieto-german.

Astfel în ianuarie 1942, Hitler, primindu-ma la Cartierul sau general din Prusia Orientala si având în vedere spusele românilor cu privire la faptul ca nu primesc o compensatie suficienta pentru petrolul lor, mi-a facut o observatie si mi-a recomandat în problema petrolului sa tin seama de faptul ca Germania plateste petrolul românesc prin soldatii sai care lupta pentru interesele României.
Procesul verbal a fost scris conform spuselor mele, a fost citit de mine1.
ss. Antonescu
A interogat: Ofiterul de contrainformatii
lt colonel Sokolov
Translator militar
lt. Znamerovschi

Adaugat la sfârsit: Originalul procesului verbal al interogatoriului a fost trimis la Ministerul Afacerilor Externe al URSS

PROCES VERBAL Arestatul Antonescu Ion. De la 7 ianuarie 19461

Intrebare: Precizati când a fost facuta întelegerea între Germania si România despre navalirea militara asupra URSS?
Raspuns: Cum am aratat la cercetarea de la 26 iunie 1945 [Magazin istoric, nr. 8/1977] navalirea comuna a Germaniei si României în contra Uniunii Sovietice a fost hotarâta în mai 1941 în timpul întâlnirii personale cu Hitler.
Atunci împreuna cu Hitler am hotarât, la cererea lui Hitler, sa atac împreuna cu Germania Uniunea Sovietica.
Intrebare: Cine a fost de fata la întelegerea d-voastra cu Hitler?
Raspuns: Intelegerea cu Hitler a fost încheiata de mine de fata fiind ministrul de externe a Germaniei Ribbentrop si interpretul personal a lui Hitler Smidt [Schmidt].
Intrebare: Ungaria a luat parte la încheierea acordului cu Germania dupa navalirea asupra Uniunii Sovietice?
Raspuns: Da, a luat parte. In convorbirea cu Hitler când s-a luat hotarârea de navalirea militara a Germaniei si României asupra URSS de noi (de min si Hitler) l am întrebat daca este hotarâta participarea Ungariei în razboi.
Hitler mi-a raspuns ca Ungaria a convenit sa participe în alianta cu Germania la razboiul în contra Uniunii Sovietice.
Când germanii s-au înteles cu ungurii în aceasta privinta Hitler nu mi-a spus.

Intrebare: Cu guvernul ungar d-voastra ati avut legaturi directe în timpul pregatirii de razboi în contra URSS?
Raspuns: Nu. Relatiile dintre România si Ungaria în timpul acela au fost rele si din aceasta cauza nu au fost între noi nici un fel de tratative.

Intrebare: Pâna la întâlnirea cu Hitler d-voastra evident ati avut stiri despre pregatirile Germaniei de a ataca URSS?
Raspuns: Stiri despre pregatirile militare a Germaniei pentru atacarea URSS pâna la întâlnirea cu Hitler nu am avut.

Intrebare: D-voastra v-ati întâlnit cu Hitler pâna la mai 1941?
Raspuns: Da, m-am întâlnit.

Intrebare: In timpul acestor întâlniri Hitler nu v-a informat pe d-voastra despre pregatirile germane de razboi în contra URSS?
Raspuns: In noiemvrie 1940 am avut întâlnire cu Hitler la Berlin si în prezenta lui Ribbentrop si a interpretului Smidt [Schmidt] am confirmat tratatul încheiat mai înainte relativ la adeziunea României la "Pactul tripartid" si am dat voie sa vina în România misiunea militara germana pentru instruirea armatei române. Acest act facut din parte se poate considera ca începutul întelegerii mele cu germanii în dezlegarea razboiului contra Uniunii Sovietice. La a doua întâlnire cu Hitler la Munchen, în ianuarie 1941, Hitler mi a comunicat direct ca Germania si U.R.S.S. nu se pot întelege relativ la România, fiindca Uniunea Sovietica pretinde la gurile Dunarii si alte puncte strategice în Balcani, cereri cu care Germania nu este de acord, aparând interesele României. Se poate ca cu aceasta afirmare Hitler pregatea românii de razboi contra U.R.S.S.

Ancheta este întrerupta.
Procesul verbal este scris din cuvintele mele drept, citit de mine.
ss. Ml. I. Antonescu
A interogat: seful biroului de instructie al Directiunii Generale "Smers"
locotenent colonelul ss Socolov
A tradus: Imputernicitul operator al Directiunii Generale "Smers"
capitanul ss Calinin

Proces verbal
Facut astazi 9 aprilie 1946, la Bucuresti

Noi, Reprezentantul Comandamentului Armatei Rosii, locotenent col. Rodin, pe de alta parte Seful Corpului Detectivilor Inspectorul Alexandru Nicolschi, primul am predat si secundul am primit, pe detinutii: Antonescu Ion, Antonescu Mihai, Pantazi Constantin, Vasiliu Pichi, de asemeni am primit si obiectele personale consemnate în procesele verbale anexate.

Drept pentru care am încheiat prezentul proces verbal spre cele legale în patru exemplare, din care unul s-a predat domnului colonel Rodin, reprezentantul Comandamentului Armatei Rosii.

Proces verbal
Facut astazi 9 aprilie anul 1946
Noi, Curelea Aureliu, Sef de Politie în Directiunea Generala a Politiei, Corpul Detectivilor.
Având în vedere delegatiunea verbala data de Dl. Inspector Sef al Corpului Detectivilor, de pe lânga Directiunea Generala a Politiei de a inventa [sic!](3) obiectele de îmbracaminte proprietatea Ex Maresalului Ion Antonescu, de care este însotit.

In vederea acestora, procedând la inventarierea lor, am gasit urmatoarele obiecte de îmbracaminte mentionate mai jos:
Un costum uniforma militara de culoare kakie cu epoleti de Maresal, una haina si o vesta de culoare bleu marina cu fire albe, una pereche pantaloni bleu marini, una haina cu pantaloni culoare caramizie cu captuseala rosie, una haina de culoare portocalie, una pereche pantaloni gris, un halat de culoare caramizie captusit un sfert cu materie rosie, una cravata de culoare kaki tip militar, doua perechi ciorapi rupti, patru gulere tari scrobite cu dungi si un guler moale cu vargi rosii, una pereche cizme rosii cu sirete (bilgh), una pereche papuci de casa, o pereche pantofi antilopa caramizii, o pereche pantofi negri cu sanuri, patru titluri de împrumut de înzestrare a tarii 4, 1/2% fiecare în valoare de 20 000 si cu cupoanele taiate pâna la cuponul nr. 19 platibil la 1 iunie 1944, doua titluri de împrumut de înzestrare a tarii: fiecare în valoare de 10 000 si taiate, cupoanele pâna la nr. 19 platibil la 1 iunie 1944, cinci titluri împrumutul Reîntregirei din 1941, în valoare fiecare de 20 000 lei, fiecare de cîte 20 000 dintre care doua având lipsa patru cupoane, doua titluri împrumutul Reîntregirei din anul 1941 în valoare fiecare de câte 50 000, un titlu de împrumut de Reîntregire din 1941, în valoare de lei 100 000, având patru cupoane lipsa, un titlu împrumut de Reîntregire în valoare de 10 000 lei, având patru cupoane lipsa, un ceas de aur bratara marca "Movedo" cu curea de piele, având geamul spart, în stare de nefunctionare, una pereche butoane manchete cu câte una piatra diamant, un buton de camase pentru spate galben.

Una cruciulita neagra cu doua iconite mici cu Maria Magdalena cu lantisor subtire mic de aur, toate aflate într un geamantan de piele galben.
De asemenea se mai gasesc urmatoarele obiecte, în al doilea geamantan de piele de culoare galbena:
Un palton negru, un chipiu de Maresal, opt piese pentru trusa toaleta, noua batiste, sapte perechi ciorapi barbatesti rupti si cârpiti, patru cravate, una pereche manusi galbene de piele, patru gulere, trei gulere, un servet de fata mic, un cordon pentru pijama, un saculet mic, cinci camasi, una pereche pinteni, un borcanel cu alifie, patru pijamale complecte de matase, cinci perechi chiloti de matase, una pereche chiloti de bae, una camase pentru piele de matase, una vesta de piele de caprioara, un poulover fara mâneci cârpit, trei perechi ismene flanela, una camasa flanela, una pereche ciorapi lâna cârpti, una flanela pentru piele alba, o perinita cu o iconita catolica, doua medalioane iconita cu maoste de ale lui Sf. Nicolae, una iconita din carton, una perie de dinti.

1 Credem ca în arhivele foste sovietice s a pastrat si versiunea româneasca a acestui interogatoriu; altfel, cum ar fi putu "citi" maresalul Antonescu un text în limba rusa?

2 Interogatoriul luat lui Ion Antonescu cu o zi înainte la 6 ianuarie 1946 a fost publicat în documentele procesului de la Nurenberg si prezentat de domnul profesor universitar dr. Titu Georgescu în Magazin istoric, nr. 9/1970.

3 Probabil a vrut sa scrie "inventaria" - nota noastra.
Maresalul Antonescu într o vizita pe front, în luna aprilie 1942.

“OSTASI, VA ORDON: TRECETI PRUTUL!”

“ORDINUL DE ZI catre armata al d-lui General Ion Antonescu, Conducatorul Statului Roman
OSTASI,
V-am fagaduit din prima zi a noii Domnii si a luptei mele nationale sa va duc la biruinta; sa sterg pata de dezonoare din cartea Neamului si umbra de umilire de pe fruntea si epoletii vostri.
Azi, a sosit ceasul celei mai sfinte lupte, lupta drepturilor stramosesti si a bisericii, lupta pentru vetrele si altarele romanesti de totdeauna.
OSTASI,
Va ordon: treceti Prutul!
Sdrobiti vrajmasii din rasarit si miazanoapte. Desrobiti din jugul rosu al bolsevismului pe fratii nostri cotropiti. Reimpliniti in trupul tarii glia strabuna a Basarabilor si codrii voevodali ai Bucovinei, ogoarele si plaiurile voastre.
OSTASI,
Plecati azi pe drumul biruintelor lui Stefan cel Mare ca sa cuprindeti cu jertfa voastra ceea ce au supus stramosii nostri cu lupta lor.
Inainte. Fiti mandri ca veacurile ne-au lasat aci straja dreptatii si zid de cetate crestina. Fiti vrednici de trecutul romanesc.

OSTASI,
Veti lupta cot la cot, suflet de suflet, langa cea mai puternica si glorioasa armata a lumii. Indrazniti sa va masurati vitejia si sa va dovediti mandria, camarazilor nostri. Ei lupta pe pamantul moldovean, pentru granitele noastre si pentru dreptatea lumii. Fiti vrednici de cinstea pe care v-au facut-o istoria, Armata Marelui Reich si neintrecutul ei comandant, Adolf Hitler.
OSTASI,
Inainte. Sa luptati pentru gloria Neamului. Sa muriti pentru vatra parintilor si a copiilor vostri. Sa cinstiti prin vitejia voastra amintirea lui Mihai Voda si a lui Stefan cel Mare, a martirilor si eroilor cazuti in pamantul vesniciei noastre cu gandul tinta la Dumnezeu.
Sa luptati pentru desrobirea fratilor nostri, a Basarabiei si Bucovinei, pentru cinstirea bisericilor, a vietii si a caminurilor batjocorite de pagani cotropitori.
Sa luptati pentru a ne razbuna umilirea si nedreptatea. V-o cere Neamul, Regele si Generalul Vostru.
OSTASI,
Izbanda va fi a noastra. La lupta.
Cu Dumnezeu inainte!
Comandant de capetenie al Armatei:
GENERAL ANTONESCU
22 iunie 1941″
(Integral Ordinul de zi privind inceperea participarii la razboiul antibolsevic, trimis in 22 iunie 1941 catre armata romana, de comandantul acesteia, generalul Antonescu. Extras din arhivele militare romane.)

Biografie Maresalul Ion Antonescu

Ion Victor Antonescu (n. 2 iunie 1882, Pitești, d. 1 iunie 1946, închisoarea Jilava) a fost un militar și politician român, șeful secției de operații a Marelui Cartier General al Armatei în primul război mondial, atașat militar la Londra și Paris, comandant al Școlii Superioare de Război, șef al Marelui Stat Major și Ministru de Război, iar din 4 septembrie 1940 până în 23 august 1944 a fost prim-ministru al României și „Conducătorul Statului”. Antonescu a decis intrarea României în cel de-al Doilea Război Mondial („Sfântul război pentru reîntregirea teritorială”), de partea puterilor Axei, pe baza promisiunilor lui Hitler că teritoriile românești cedate în 1940, sub presiunile Germaniei în urma pactului Ribbentrop-Molotov, vor fi retrocedate.^[1][2]
După război a fost judecat de Tribunalul Poporului de la București. La data de 17 mai 1946 Ion Antonescu intr-un proces ilegal si plin de mincini este declarat vinovat de crime de război și condamnat la moarte . A fost asasinat  la închisoarea Jilava la 1 iunie 1946.

Date biografice

Născut într-o familie de militari, Antonescu a absolvit școlile militare de la Craiova și Iași, apoi a urmat și absolvit Școala de cavalerie în 1904.
Tatăl său, ofițer de carieră, a divorțat de mama sa, Lița Baranga și s-a recăsătorit cu Frida (născută Cuperman sau Frieda Kuppermann), evreică (după moartea tatălui generalului Antonescu, care devenise „Șeful Statului", ea și-a reluat, demonstrativ și ca frondă, numele de Cuperman, rezistând protestelor și insistențelor sus-pusului fiu).^[3]
La 29 august 1927 (sau cândva în cursul anului 1928^[4]), la vârsta de 45 de ani Antonescu s-a însurat cu Maria („Rica”)^A , fiica Anghelinei și a căpitanului Teodor Niculescu din Calafat, văduva (din 1919) lui Gheorghe Cimbru, ofițer de poliție, cu care avusese un fiu, Gheorghe, handicapat post poliomielită (care s-a sinucis în 1946, când a aflat că tatăl său vitreg a fost executat).^[5][6] După moartea lui Cimbru, Maria a plecat la Paris unde s-a remăritat în iulie 1919 cu bijutierul francez- evreu Guillaume Auguste Joseph Pierre Fueller^[7]. Când se întâlnise cu Antonescu, ea era încă nedivorțată legal de cel de-al doilea soț. După șapte ani de căsătorie a divorțat de Fueller dar, datorită unor vicii de formă, divorțul acesta a fost contestat în cadrul unui îndelungat și jenant proces de bigamie inspirat, probabil, de persoane din anturajul regal (Moruzov?). Prima sa soție (1924-1926), Rachel Mendel, a fost și ea, o evreică originară din Franța, cu care s-a căsătorit când era atașat militar la Londra și cu care a avut un copil.

Cariera militară

Sublocotenent la Regimentul 1 Roșiori, s-a distins în timpul Răscoalei din 1907, când, în fruntea unui mic detașament care apăra intrarea în Galați, fără a trage un foc de armă a convins țăranii răsculați să nu intre în oraș. Pentru aceasta a fost felicitat de inspectorul general al cavaleriei, prințul moștenitor Ferdinand. A fost avansat locotenent în 1908.
În 1911 a fost admis în Școala Superioară de Război de la Saint-Cyr, Franța,^[8] , pe care a absolvit-o în 1913 primind gradul de căpitan. În timpul celui de-al doilea război balcanic a indeplinit funcția de șef al biroului de operații al Diviziei 1 Cavalerie. Între 1 noiembrie 1914 și 1 aprilie 1915 a servit la Școala de Ofițeri de Cavalerie.
A participat la primul război mondial (1916-1918), în funcție de șef al statului major al generalului (din 1930 mareșal) Constantin Prezan. În această funcție, Antonescu a conceput planurile de apărare a Moldovei față de invazia trupelor germane conduse de feldmareșalul Mackensen în a doua jumătate a anului 1917 (din 1916 majoritatea României se afla sub ocupație germană). Regele Ferdinand i-a recunoscut meritele spunând: „Antonescu, nimeni altul nu poate ști mai bine decât regele tău marile servicii pe care le-ai adus țării în acest război”. Pentru aportul la cucerirea Budapestei și înfrângerea Armatei Roșii Ungare, locotenent-colonelul Ion Antonescu a fost decorat cu Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a (Decretul Regal nr. 5454/31 decembrie 1919). În război, Antonescu și-a câștigat reputația de comandant militar priceput și pragmatic, executant meticulos și dur - duritatea sa i-a adus porecla „Câinele roșu” [3].
Între 1922 și 1926, Antonescu a fost atașat militar al României în Franța, Marea Britanie și Belgia. După reîntoarcerea în România a fost comandantul Școlii Superioare de Război (1927-1930), șeful Marelui Stat Major al armatei (1933-1934), promovat general de divizie la 25 decembrie 1937 și după trei zile a fost numit ministru al Apărării în guvernul de 44 de zile al lui Octavian Goga (1937-1938). În urma unei afirmații vexatorie la adresa lui Carol al II-lea - „și-a clamat notoriu moralitatea prin refuzul de a se așeza la masă cu regele acompaniat de Elena Lupescu, pe motiv că nu stă la masă alături de-o c... (metresă), deși el însuși își alesese o femeie încă măritată, pe Maria Fueller înainte ca aceasta să fi fost divorțată”^[9] - a fost demis și trimis disciplinar la comanda Corpului 4 Teritorial apoi, în 1940, i s-a impus domiciliu forțat la mânăstirea Bistrița.

- 5 septembrie 1940 – 23 august 1944: președintele Consiliului de Miniștri, numit prin decret regal și demis prin decret regal.

- 16 septembrie 1940: general de corp de armată.

- 5 februarie 1941:  gradul de general de armată.

- 22 iunie – 17 iulie 1941: Grupul de Armate general Antonescu.

- 6 august 1941: decorat de germani cu Crucea de Fier în rang de cavaler.

- 21 august 1941: decorat cu ordinul Mihai Viteazul clasa a II-a si I-a^[10].

- 22 august 1941:promovat la gradul de mareșal (decretele de decorare și de promovare au fost semnate de rege)

 Guvern de uniune națională

Viața politică românească interbelică era un amestec ciudat de intrigi, autoritarism și o democrație fragilă și coruptă de tip balcanic. Pe acest fundal de dezbinare politică^[B], speriat de ofensiva germană în vestul Europei și ocuparea Olandei, Danemarcii, Belgiei și mai ales, a Franței, principalul sprijin al României față de expansionismul Axei^[14] și simțindu-se vinovat de retragerea haotică din Basarabia, regele Carol II decide să cumpere cu monedă evreiască simpatia și sprijinul lui Hitler la viitoarele tratative cu Ungaria și Bulgaria, ale căror pretenții teritoriale erau susținute de Germania. La 8 august 1940 regele semnează cele două decrete-lege antisemite promulgate de prim-ministrul Ion Gigurtu^[C]: „Decretul-lege privitor la starea juridică a locuitorilor evrei din România” și un al doilea decret, emis în aceeași zi, care interzicea „căsătoriile între români și evreii de sânge sub sancțiunea de închisoare corecțională de la 2 la 5 ani”^[15]. Aceste legi copiau Legile de la Nürnberg^[16][17]. Cedările teritoriale impuse României prin Dictatul de la Viena (30 august 1940) au marcat declinul regimului carlist. România pierdea o suprafață de 99.738 km² cu o populație de 6.821.000 locuitori, reprezentând aproape o treime din teritoriul și populația țării. Manifestațiile de protest împotriva Dictatului de la Viena, inițiate de țărăniști au devenit - sub influența agitatorilor legionari - anticarliste, Carol al II-lea fiind considerat principalul vinovat de impasul în care ajunsese România^[18]. Dorind să-și păstreze puterea, la propunerea lui Horia Sima - cu care se reconciliase scurt timp înainte la recomandarea lui Moruzov -, Carol al II-lea i-a încredințat la 4 septembrie 1940 lui Antonescu prin decret regal mandatul de formare a unui guvern de uniune națională. 

În consecință, la 5 septembrie 1940, Antonescu a cerut regelui să-i acorde puteri depline, suspendarea constituției și dizolvarea parlamentului și în seara aceleiași zile i-a cerut regelui să abdice și să părăsească țara. Puciul a reușit, Carol al II-lea a abdicat la 6 septembrie 1940 și s-a expatriat, cedând tronul fiului său Mihai I. Antonescu i-a oferit garanții de securitate lui Carol al II-lea, Elenei Lupescu și suitei lor și s-a ținut de cuvânt, protejând cu pichete militare trenul regal.

Ion Antonescu, “Scrisoare de răspuns adresată lui C.I.C. Brătianu” (29 octombrie 1942)

Ion Antonescu, “Scrisoare de răspuns adresată lui C.I.C. Brătianu” (29 octombrie 1942)

“Am lăsat fără răspuns scrisorile dumneavoastră anterioare. Am făcut-o din înţelepciune, fiindcă urmăream unirea, şi nu vrajba. Puteam să vă răspund, aducând justiţiei pe toţi vinovaţii de catastrofa morală şi politică a ţării, printre care sunteţi, în primul rând, şi dumneavoastră. Naţia o doreşte şi o aşteaptă de la mine. Nu am făcut-o totuşi, fiindcă nu am voit să aţâţ şi mai mult spiritele şi, mai ales, nu am voit să dau un spectacol care ar fi fost speculat de inamicii noştri. Am lăsat ziua acestor răfuieli mai târziu. Abuzaţi, însă, de răbdarea, de tăcerea şi de înţelepciunea mea şi, rând pe rând, la scurte intervale de timp, îmi trimiteţi, când dumneavoastră, când dl. Maniu, avertismente, sfaturi şi acuzaţiuni. În virtutea cărui drept? Ce reprezentaţi în această ţară , dumneavoastră, toţi foştii oameni politici, în afară de interesele dumneavoastră egoiste şi un trecut politic total compromis şi dureros?! Uitaţi, domnule Brătianu, că eu sunt omul muncii mele şi martirul greşelilor acelora care au primit în 1918 România Mare şi au dus-o, după 22 de ani de conducere, în prăpastia de unde am luat-o eu în 1940, pe când dumneavoastră sunteţi din profitorii şi dărâmătorii unei moşteniri mari. În mai puţin de un sfert de secol, fiecare în parte şi toţi la un loc, aţi prăbuşit lupta, sacrificiile şi suferinţele duse şi îndurate, 20 de secole, de poporul nostru, pentru a face unitatea sa politică. Orice apărare încercaţi   şi orice diversiune faceţi dumneavoastră, conducătorii politici de ieri, purtaţi pe umeri această răspundere.

Dumneavoastră, liberalii, mai mult ca alţii, fiindcă şi din opoziţie şi de la guvern, prin acţiunea dumneavoastră de dirijare şi de  îndrumare a vieţii noastre politice, economice, morale şi spirituale, exercitată direct şi indirect, de  pe băncile ministeriale, din birourile băncilor şi din culisele politice, aţi dus ţara la catastrofa din 1940. Staţi faţă în faţă cu conştiinţa dumneavoastră, depănaţi cu corectitudine, pas cu pas, atât actele dumneavoastră, cât şi pe ale acelora cu care, rând pe rând, v-aţi întovărăşit şi v-aţi acuzat, în faţa naţiei dezolate, scandalizate şi înmărmurite; răsfoiţi toată colecţia ziarelor din ultimii 40 de ani, începând cu Universul şi terminând cu Viitorul şi cu ziarele jidoveşti pe care se sprijinea naţionalistul domn Maniu şi vă reamintiţi: cine sunteţi dumneavoastră şi dumnealui; câte păcate aţi făcut; cum v-aţi calificat singuri şi cum v-a calificat naţia; câte răspunsuri aveţi. Pentru a vă uşura munca, vă reamintesc, domnule Brătianu, că, împreună cu dl. Maniu, v-aţi acuzat public şi zilnic, în presă, în întruniri, în parlament, de: „incapacitate”; „tâlhărie”; „falsificări” şi „furturi de urne”, în Bucureşti, pentru obţinerea puterii; „demisii în alb”; „bătăi şi omoruri”; „călcarea legilor şi Constituţiei”; luări de comisioane” la toate furniturile statului; „traficările de influenţă” practicate de partizanii, deputaţii, miniştrii şi preşedinţii corpurilor dumneavoastră legiutoare; „scandalurile cu contingentările” cu „grâul britanic”; modul cum aţi făcut reforma agrară şi cum „aţi profitat de ea”; risipa avutului public; „concesionările oneroase ale bunurilor statului”; „demagogie”; incorectitudine civică, provocată de faptul că atunci când eraţi în opoziţie dirijaţi ocult statul, în profitul intereselor d-umneavoastră şi ale jidanilor din ale căror consilii de administraţie – mari şi mici – făceaţi parte, iar de pe fotoliile ministeriale încurajaţi şi favorizaţi, acopereaţi şi muşamalizaţi afacerile lor şi ale d-stră, în detrimentul statului. Adăugaţi, la acest bogat şi concludent stat de serviciu al partizanilor şi al adversarilor dumneavoastră de ieri, cu care – ca totdeauna când vă găsiţi în opoziţie – sunteţi azi prieteni: cazurile, pe care naţia le ţine numai în dormitoare, ale domnilor Tătărescu, Bârsan, Boilă, Aristide Blank şi afacerea Skoda; ruinarea poporului, prin dobânzile oneroase care au prăbuşit  economiile, avutul şi munca tuturor, de la ţăran la marele proprietar, de la micul până la marele negustor român; ravagiile făcute de conversiune şi de concesionarea bunurilor statului, pe care am început să le răscumpăr eu; împrumuturile externe, oneroase şi umilitoare; introducerea controlului străin la Banca Naţională şi Căile Ferate, comisioanele scandaloase etc. etc. şi veţi avea, domnule Brătianu, imaginea unui trecut tragic, pe care l-am plătit atât de scump şi pe care naţia întreagă o are nent în faţa ochilor săi.
Totuşi, domnule Brătianu, cu toţii credeţi că toate acestea au fost uitate şi, cu perfidia politicianistă de altă dată – de totdeauna – atât  de bine cunoscută, vă aşezaţi cu cinism pe acest trecut şi – de la cel dintâi dintre dumneavoastră, până la cel din urmă – încercaţi să acuzaţi şi să sabotaţi, pe sub mână, opera de îndreptare şi consolidare la care s-a antrenat toată naţia şi să tăiaţi elanul unui om care nu a avut, nu are şi nu va avea nici moşii, nici vii, nici pivniţi de desfacere, nici bani depuşi,  nici industrii, nici consilii de administraţie, nici safeuri, în ţară şi străinătate, nici cupoane de tăiat, nici timp de pierdut la club şi care nu şi-a pricopsit nici cumnaţii, nici nepoţii, nici prietenii, nici partizanii, nici adversarii. Chiar dacă am greşit, greşesc sau voi greşi, nu pot fi acuzat, domnule Brătianu, de nici unul dintre dumneavoastră. Fiţi încredinţaţi, sunteţi înfieraţi şi puşi chiar de generaţia actuală pe banca acuzaţilor. Dacă va fi să fiu şi eu pe această bancă, pentru că fac tot ceea ce un om putea să facă, nu numai pentru a slava un neam de la dezunire şi de la prăbuşire, dar şi pentru a-l întregi şi a-i asigura o viaţă nouă, în onoare şi în muncă, atunci în nici un caz nu veţi fi dumneavoastră acuzatorii şi în nici un caz nu voi fi pus alături de dumneavoastră şi acuzat de aceleaşi greşeli ca dumneavoastră. Fac această afirmare nu pentru că mă simt vinovat cu ceva faţă de ţară, dar pentru că ştiu ce au suferit, din antichitate şi  până azi, de la Socrate şi Demostene, până la Clemenceanu, atâţia nenumăraţi – mici şi mari – oameni care şi-au servit poporul cu credinţă, cu devotament şi cu folos şi, mai ales, pentru că nu au uitat că în Iaşi, în tragica primăvară din 1918, şi chiar la Bucureşti, după Unire, s-a cerut trimiterea în judecată şi condamnarea fratelui dumneavoastră, atât pentru că făcuse războiul, cât şi pentru dezmăţul creat de nepriceperea dumneavoastră a tuturor, chiar de către aceia care ceruseră intrarea în luptă; care îl acuzaseră în 1914–1915 de lunga şi dezmăţata perioadă de neutralitate; care au aplaudat cu frenezie intrarea în război şi care, ca culme a cinismului lor, erau ei înşişi vinovaţi de modul cum fusese administrată şi ruinată ţara.
Eu şi mulţi alţii încă nu am uitat ridicolul acestei îndrăzneli pe care istoria l-a înregistrat. Oricum ar fi însă eu nu voi  putea fi acuzat de dumneavoastră şi nici pus pe aceiaşi bancă cu dumneavoastră, pentru că nu sunt nici profitorul   meritelor predecesorilor mei şi nici şeful unei bande de corbi odioşi, care au ajuns la conducere prin „minciună”, „promisiuni”, „furt de urne” sau prin „sprijin ocult masonic şi iudaic”, ci sunt omul adus de un trecut onest şi de voinţa unanimă a unei naţii care, pentru a se slava, a făcut apel la mine, iar nu la dumneavoastră sau la dl. Maniu, şi nici la domnii care stau în jurul dumneavoastră şi cu care aţi făcut şi faceţi sistem. Niciodată, pentru a fi salvată, naţiunea, armata şi corpurile constituite nu au indicat numele dumneavoastră sau al d-lui Maniu, în ultimii ani ai tragicei guvernări, care s-a sfârşit la 6 septembrie 1940. Dumneavoastră v-aţi strecurat şi v-aţi alăturat  acestei mulţimi, cu discreţia impusă de instinctul răspunderii pe care o aveţi şi a dorinţei legitime de a vă salva şi nu aţi făcut nici un gest pentru a vă valorifica drepturile la conducere, când această mulţime spulberă un regim care era de fapt al dumneavoastră şi când aclama un om nou, care eram eu. Când am intrat în război, cu prudenţă caracteristică a politicienilor valoroşi nu v-aţi manifestat nici pentru, nici contra. După ce am reluat Basarabia şi Bucovina , v-aţi  grăbit să-mi cereţi, şi dumneavoastră, şi domnul Maniu, să mă opresc la Nistru. V-am arătat consideraţiunile militare, politice, economice şi morale pentru care nu puteam să o fac şi v-am invitat, pentru a treia oară, să luaţi conducerea, răspunderea şi riscurile unei asemenea acţiuni. Bineînţeles, aţi refuzat. După omorurile de la Jilava şi imediat după rebeliune, mi-aţi trimis memorii prin care îmi arătaţi situaţia şi-mi dădeaţi  noi sfaturi. V-am oferit să luaţi conducerea şi să faceţi cum credeţi că este mai bine. Şi unul, şi altul v-aţi scuturat. Luându-vă după câţiva ofiţeri, fără prestigiu militar, care au deraiat după linia principiilor sănătoase strategice, morale şi politice,  pe care poate că nici nu le-au avut vreodată, mi-aţi cerut să retrag  armata din Rusia şi m-aţi îndemnat să mă „aranjez” cu Anglia şi cu America. Ar fi o greşeală şi o felonie, iar greşelile şi feloniile se plătesc scump.
Suntem la peste 1.500 km de ţară, drumurile sunt cum sunt, iarna bate la uşă, depozitele sunt ale germanilor, căile ferate sunt în mâna lor, aviaţia are forţa de distrugere pe care ar trebui s-o cunoaşteţi. Retragerea forţelor din situaţia lor actuală ar însemna părăsirea frontului. Exact ceea ce au făcut ruşii în Moldova în 1917-1918. Vă întrebaţi ce s-ar întâmpla dacă germanii ar face cu noi  astăzi în caz de  părăsirea frontului, ceea ce am făcut noi, atunci, cu ruşii? Vă daţi seama ce s-ar alege de armata  noastră de disciplina noastră, de soldaţii şi caii noştri, de tunurile noastre, dacă am încerca, în  condiţiile arătate mai sus, să părăsim frontul fără asentimentul Comandantului german? Situaţia aceasta, a oamenilor care la cea dintâi greutate se descurajează, ar denota uşurinţă totală nepricepere militară şi prostie. Soluţia ar fi criminală, domnule Brătianu, fiindcă nu s-ar prăbuşi numai armata, s-ar prăbuşi însăşi ţara , deoarece germanii ar ocupa-o imediat şi am ajunge în situaţia Serbiei şi Greciei. Poftiţi, domnule Brătianu, vă ofer din nou conducerea statului şi a guvernului. Retrageţi dumneavoastră armata şi „aranjaţi-vă” cu Anglia . Numai că trebuie să întreb şi armata şi poporul. Sunt gata să le pun această întrebare, deschis şi categoric, dacă şi dumneavoastră sunteţi gata să vă luaţi răspunderea.
A mă fi „oprit la Nistru” şi a „retrage astăzi forţele din Rusia” înseamnă, pentru un om care mai poate încă judeca, a anihila dintr-odată totul, sacrificiile făcute de la trecerea Prutului, acţiune în contra căreia nu v-aţi pronunţat public; însemnează a ne dezonora pentru vecie ca popor; însemnează a crea ţării, în cazul victoriei germane, condiţii dezastruoase, fără a ne asigura, în cazul victoriei ruse, nici provinciile pentru care luptăm, nici graniţele care vor voi să ni le lase ruşii, nici libertăţile noastre şi nici măcar viaţa familiilor şi a copiilor noştri; în sfârşit, însemnează, din cauza nestabilităţii şi a feloniei  pe care mă sfătuiţi să o practic – şi aceasta este cea mai mare crimă – a asigura ţării în viitoarea comunitate europeană o poziţie morală care îi va ridica drepturile idealurilor sale şi ar putea să-i fie chiar fatală. Gestul pe care-l cereţi să-l fac, domnule Brătianu, va face din neamul românesc o victimă a tuturor, fiindcă concomitent cu dezorganizarea, prăbuşirea şi distrugerea armatei, ar începe instaurarea anarhiei în ţară. Comuniştii, legionarii, jandarmii, ungurii, saşii ar începe agitaţiile, lupta, distrugerea ordinei, a liniştei, pentru a profita de ocazie, pentru a da ultima lovitură de picior unui neam care cu adevărat ar merita calificativul de netrebnic. Ungurii ar ocupa imediat restul Ardealului. Iată, domnule Brătianu, la ce ar da naştere gestul pe care mi-l cereţi să-l fac. Ar fi gestul nefericit al unui soldat lipsit de onoare şi al unui om de stat, nu numai inconştient, dar nebun. Conducătorul nefericit al Franţei – şi mai nefericite de azi – a declarat, într-o recentă chemare la realitatea a unui popor, care a căzut şi el victimă josnică a unei guvernări venale, iudeo-democratice şi masonice, că are convingerea că dacă „Germania ar fi înfrântă, Sovietele ar impune mâine legea în Europa şi s-ar termina astfel cu independenţa şi patriotismul naţiunilor”.
Am avut şi am această convingere. Rămân la această convingere, fiindcă noi, mai curând ca alţii, mai total ca alţii, vom fi zdrobiţi: pentru că suntem punte între slavi şi zăgazul care le stă de secole în calea expansiunii lor, către vestul şi sud-vestul Europei; pentru că avem bogăţiile pe care le avem; şi pentru că vom fi trambulina salturilor lor viitoare. Trăgând învăţăminte din trecut, cunoscând tendinţele slave, plecând  de la consideraţiunile făcute mai sus şi îndrumat de instinctul de conservare şi de logica bunului-simţ, nu puteam, domnule Brătianu, ca un conducător responsabil, să mă „opresc la Nistru” şi nici nu pot „să retrag armata din Rusia”. Ar fi o prostie din partea mea. Este cu neputinţă să o facă cineva şi ar fi o greşeală ireparabilă pe care nu eu şi dumneavoastră, ci neamul ar plăti-o scump. Mareşalul Petain, într-una din valoroasele sale cuvântări, a dat speculatorilor situaţiunile grele lecţia care li se cuvenea şi care a fost aplaudată de toţi oamenii cu conştiinţă clară şi nepătată. Răspunzând unor critici ale acţiunii sale, el a spus: „Când Franţa este în nenorocire, nu mai este loc pentru minciuni şi himere”. Nici la noi, domnule Brătianu, nu mai este loc pentru „minciuni şi himere” şi, mai ales, nu mai putem să ne plătim luxul de a face şi prostii.
V-am răspuns, domnule Brătianu, punct cu punct, nu numai la scrisoarea dumneavoastră de la 24 septembrie, dar şi la cele anterioare. Este răspunsul unui soldat, care nu are nimic de ascuns şi care este conştient de greutăţile şi pericolele ceasului de faţă, precum şi de  îndatoririle şi de răspunderile lui. V-am răspuns, cum v-am răspuns, fiindcă nu aţi înţeles nici ţinuta şi nici înţelegerea cu care am voit să trec atât peste greşelile trecutului, cât şi peste marii vinovaţi de ele. Ca oamenii cei mai lipsiţi de păcat, marile şi numeroasele greşeli politice care s-au comis sub dumneavoastră, continuând a considera comunitatea românească ca pe o turmă de sclavi, pe care – împreună cu celelalte organizaţii politice, cu firmă naţionalistă, însă în acord cu oculta iudeo-masonică, cu care numai pe faţă eraţi în luptă – aţi exploatat-o, aţi minţit-o, aţi demoralizat-o, aţi exasperat-o şi, în cele din urmă, din neputinţă, aţi dus-o, mână în mână cu trinitatea Tătărescu – Urdăreanu – Lupeasca, la catastrofa din 1940 şi la rebeliunea din 1941, îndrăzniţi astăzi, când s-a pus regulă în ţară şi viaţa nimănui nu mai este în pericol, să ridicaţi capul, de după saltarele consiliilor de administraţie, ale industriilor şi ale multiplelor afaceri, pentru a mă acuza. Ei bine, domnule Brătianu, când cineva a fost şeful unui partid care, de la mare la mic, de la primăria din sat până la cabinetul miniştrilor, are răspunderea destrăbălării administrative, dezmăţul moral, a iudeo-masonizării ţării, a venalităţii, a compromiterii viitorului neamului şi a  catastrofei graniţelor, nu mai are  calitatea să vorbească şi în numele comunităţii româneşti, să dea sfaturi de conducere altora şi mai ales să-i acuze că lucrurile nu merg cum trebuie.”
(Arhiva Istorică Centrală; fond Preşedinţia Consiliului de Miniştri, Cabinet I. Antonescu, dos. 61/1940, f. 88-221)

Executia Maresalului Ion Antonescu

Desi Codul Penal nu prevedea pedeapsa cu moartea, patru dintre cei sapte condamnati la executie in "procesul Antonescu" au fost impuscati la 1 iunie 1946. Executia a avut girul Uniunii Sovietice, Statelor Unite si Angliei. La recomandarea Guvernului Groza, Regele Mihai a respins cererile de gratiere.

Executia Maresalului

Intr-o telegrama datata 15 mai 1946, reprezentantul SUA la Bucuresti, Burton Berry transmitea Departamentului de Stat informatia ca sentinta in cazul lui Ion Antonescu era condamnarea la moarte. Asadar, diplomatul american stia acest lucru cu doua zile inainte ca sentinta sa fie pronuntata oficial.  
MARESALUL A CERUT RECURS. Dupa pronuntarea sentintei din 17 mai 1946, toti acuzatii au cerut in sedinta publica recurs. Avocatii Constantin Paraschivescu - Balaceanu si Titus Stoika, reprezentand apararea, si-au intemeiat cererile de recurs pe doua elemente. Primul se referea la stabilirea gresita a componentei Tribunalului Poporului din reprezentanti ai partidelor politice care au format Guvernul pro-comunist din 6 martie 1945. In plus, au sustinut avocatii, membrii acestor partide nu aveau drept de reprezentare, deoarece in martie 1945, acele formatiuni politice nici macar nu existau ca partide. Al doilea viciu de procedura invocat a fost ca judecarea crimelor de razboi nu era de competenta unui tribunal romanesc, ci a unuia international. Ion Antonescu a declarat la proces ca nu va face recurs si nu va cere gratierea. Dar in chiar ziua pronuntarii sentintei, printr-o procura autentificata semnata cu propria mana, Maresalul si-a imputernicit avocatii sa "redacteze si sa sustina motivele de recurs impotriva sentintei de condamnare a subsemnatului data de Tribunalul Poporului, precum si prezenta cerere de gratiere in numele meu." Documentul existent in Arhivele Nationale rastoarna intreaga teorie, sustinuta inclusiv de fostul monarh Mihai I, ca Antonescu nu a facut recurs si nici nu a cerut gratierea.
MEMORIA REGELUI MIHAI. Inainte cu doar trei zile de pronuntarea sentintei definitive la Inalta Curte de Casatie si Justitie (31 mai), care a respins ca nefondate cererile de recurs, Regelui Mihai i-au fost inmanate de avocati cererile de gratiere ale condamnatilor la moarte, insotite de o cerere de gratiere pentru Ion Antonescu, scrisa de mama lui, Lita Baranga. Prin anii ’90, intrebat despre evenimentele din acele vremuri, Regele Mihai a declarat ca el a discutat despre gratiere cu Groza si cu Patrascanu. Politicienii s-au aratat de acord ca Suveranul sa acorde gratierea, dar decretul regal nu s-a mai dat, deoarece, isi aminteste Mihai de Hohenzollern, "autoritatile sovietice m-au amenintat ca in cazul gratierii armata sovietica va interveni brutal cu tancurile." Dupa pronuntarea Inaltei Curti de respingere a recursurilor celor sapte inculpati, Executivul a intocmit o recomandare pe care Groza personal a scris cu stiloul in dreptul fiecarui condamnat pedeapsa "recomandata". La cererea Regelui, decizia Guvernului trebuia prezentata in scris si, totodata, ca opinia Comisiei Aliate de Control sa fie garantata de Guvern. Patrascanu se conformeaza si formuleaza tot la 31 mai urmatoarea recomandare: "In numele si din insarcinarea Guvernului, am onoarea de a propune Majestatii Voastre, pentru inalte ratiuni de stat, respingerea cererilor de gratiere facute de I. Antonescu, M. Antonescu, C. Z. Vasiliu si Gh. Alexianu si comutarea in munca silnica pe viata a pedepsei cu moartea aplicata condamnatilor C. Pantazi, R. Lecca si E. Cristescu. Guvernul isi ingaduie sa solicite Majestatii Voastre aprobarea in intregime a acestui raport, avand in vedere necesitatea satisfacerii marilor interse ale tarii noastre."
COMUTARE DA, GRATIERE NU. Urmand "inaltele ratiuni de stat", Regele a dat la 1 iunie 1946 un decret regal prin care pedeapsa cu moartea celor trei inculpati "recomandati" era comutata in munca silnica pe viata. Fostul Rege Mihai insa relateaza peste ani ca Antonescu "nu a cerut gratierea, conform caracterului sau inflexibil. Gratierea a cerut-o avocatul lui. Am incercat tot ce se putea incerca sa-i scot din mainile comunistilor atat pe el, cat si pe Mihai Antonescu. Pentru ceilalti s-a admis comutarea pedepsei, pentru ei, n-a fost chip. (...) Decizia fusese luata inca inainte de aducerea Maresalului la Bucuresti. Si acum, unii vor sa spuna ca eu l-am omorat. Ca Maresalul a cerut gratierea. N-a cerut-o! Nici daca ar fi stiut ca o va obtine, n-ar fi cerut-o. Si daca i s-ar fi acordat, ar fi refuzat-o!" Dincolo de jocurile politice, ultimele momente traite de fiecare dintre acesti oameni au fost impresionante. Ion Antonescu a cerut sa nu fie legat la ochi in timpul executiei. Mihai Antonescu a rugat sa i se aduca hartie pentru a scrie familiei. Cel mai patimas a fost Gheorghe Alexianu: "Doresc neamului meu sa-si indeplineasca idealurile pentru cari cad eu astazi aici." In timp ce condamnatii isi luau ramas bun de la rude si viata, ambasadorul URSS la Bucuresti - Kavtaradze - s-a grabit sa trimita la Moscova o telegrama cu confirmarea Regelui Mihai ca pedeapsa cu moartea a fost pusa in aplicare. Toti cei patru au traversat in liniste Valea Piersicilor de langa inchisoarea Jilava. Legat la stalpul de executie, Ion Antonescu a ordonat jandarmilor propria moarte: "Suntem gata, domnilor! Ochiti, va rog, bine! Traiasca Romania! Foc!" Dupa prima salva, Antonescu se ridica si revine catre jandarmi: "Nu m-ati nimerit, domnilor! Ochiti va rog mai bine si terminati odata..." Dar nici dupa a doua salva nu au murit toti condamnatii, ceea ce a impus executarea lor prin impuscare in cap cu pistolul.
A doua zi, la 2 iunie, Maresalul Antonescu ar fi implinit 64 de ani.

OPERATORUL

Executia Maresalului a deschis multe rani in sufletele celor care l-au cunoscut si l-au respectat. Generalul Gheorghe Magherescu a povestit in cartea sa de memorii despre drama operatorului care a filmat executia. Ovidiu Gologan fusese, in timpul guvernarii antonesciene, operatorul pe langa Comandamentul Armatei. Datorita pozitiei sale, el a avut ocazia sa filmeze toate momentele importante la care a participat Maresalul. Ajunsese sa-l venereze pe conducatorul Romaniei de atunci. Tot lui i-a revenit sarcina de a filma scena executiei de la Jilava. Din acel moment, Gologan a fost pe cale sa-si piarda mintile de durere. Tortura suportata pe parcursul imortalizarii executiei unui om apropiat l-a marcat pe viata. Gologan a ramas insa in continuare operator la armata si si-a facut "cu abnegatie" meseria.

CRISTESCU, SALVAT DE SOTIE

In raportul pe care l-a prezentat Regelui Mihai ministrul Justitiei, Lucretiu Patrascanu, cerea comutarea pedepsei cu moartea a patru dintre cei sapte condamnati, printre care si Eugen Cristescu, fostul sef al serviciilor speciale. De ce a propus Patrascanu comutarea pedepsei pentru Cristescu? - a fost intrebarea care i-au adresat-o anchetatorii fostului ministru in 1951. Intr-o prima declaratie, Patrascanu a dezvaluit motivul gratierii. Prin Radu Xenopol, sotia lui Cristescu a intervenit la ministrul Justitiei cu solicitarea ca sotul ei sa fie salvat din fata plutonului de executie, promitand ca in schimbul salvarii lui "isi ia angajamentul sa dea pe mana organelor Statului aparatul Intelligence Service-ului care lucreaza in Romania". Patrascanu nu a comunicat nimanui despre acest angajament, argumentand ca propunerea "am facut-o din proprie initiativa, asa cum am procedat si cu ceilalti". Insinuarile anchetatorilor referitoare la eventualele legaturi dintre Lucretiu Patrascanu si Eugen Cristescu nu au fost confirmate de primul.

TESTAMENT POLITIC AL MARESALULUI ION ANTONESC : Ion Antonescu. LUMINII DIN NOI

Ion Antonescu. LUMINII DIN NOI

(Testamentul politic al Mareşalului Ion Antonescu, redactat cu înseşi cuvintele acestuia, prin asamblare logică de idei citate – pentru fluidizarea lecturii, fără ghilimele – din scrierile: «Îndemnuri româneşti» şi «Către români»)

Români, fraţi dragi şi încercaţi,
Cugete risipite, vetre stinse şi trădate,
Români smulşi din glia sfinţită
cu sudoarea muncii strămoşeşti,

Vouă, vă închin toată durerea şi toată nădejdea mea.
De două zeci de veacuri stăm înfipţi şi neclintiţi în stâncile Carpaţilor, după cum de două zeci de veacuri stă Traian înfipt şi neclintit în stânca Romei.
Ca şi columna lui Traian suntem unde am fost şi ramânem unde suntem. Istoria noastră oferă un spectacol unic: am păstrat intacte trăsăturile caracteristice ale rasei latine. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu graiul nostru, care este unul şi acelaşi din Maramureş şi până la Timoc…Şi veşnic am rămas hotar şi temelie de civilizaţie în contra tuturor dărâmătorilor şi a tuturor cotropitorilor.
Aceasta a fost legea noastră. De aici vine mândria noastră tăcută, în faţa cotropirii ca şi în faţa prieteniei. N-am răspuns la sălbăticie cu violenţă. N-am urât niciodată. N-am privit cu trufie închipuită şi gălăgioasă în jurul nostru ca să ne ascundem slăbiciunile.
Învingători, nu am lovit în învinşi. Viaţa, drepturile şi bunurile învinsului au fost de noi totdeauna respectate. Omul a fost pentru noi om, chiar când am suferit de ura şi de apăsarea lui.
De aceea nu ne-am înnecat durerea în mândrie, iar din revoltă ne-am făcut noi temelii de viaţă. N-am atacat niciodată pe nimeni.
Poporul românesc n-a lovit niciodată prin spate şi nu şi-a dezlănţuit niciodată cuvântul sau fapta fără măsură.
Poporul românesc n-a cotropit niciodată un pământ străin şi n-a atins nici o brazdă fără drept şi fără luptă. Pentru el, cuvântul a fost totdeauna sfinţit. Şi el a ştiut răspunde de veacuri la prietenie, cu frăţietate şi la înţelegere, cu recunoştinţă.
Din cauza influenţelor politicianismului, a ignorării pericolului şi a nepăsării care caracterizează naţia, minoritarii au pătruns în tot aparatul statului şi au reuşit să se infiltreze, în cantitate considerabilă, pe treptele cele mai înalte ale conducerii. De aici, fără să o arate şi lucrând ca nişte adevărate termite, cu metodă şi întotdeauna perfid, sapă necontenit la temelia statului [1].
[1]. Este una dintre cele mai periculoase cauze, fiindcă este invizibilă şi nepipăibilă, a dezorganizării, a haosului şi a regimului în care ne sbatem. Fiindcă, de pildă, cum putem să ne explicăm faptul evident că instituţii ca Poşta, Căile Ferate, Finanţele, care înainte constituiau nu numai fala noastră, dar serveau de multe ori drept exemplu ţărilor cu alt trecut şi cu altă vechime, astăzi sunt în halul în care sunt.
Au pierdut Românii, toţi Românii, dintr-o dată calităţile de care au dat dovadă când erau apreciaţi pe baza rezultatelor şi acţiunilor lor, ca buni organizatori, patrioţi, energici, cinstiţi, pricepuţi, devotaţi serviciului etc.?
Este cu putinţă aceasta? Desigur că nu.
Cercetând însă structura organismului nostru de stat şi meditând profund asupra lui găsim deslegarea enigmei. Intr-o documentată lucrare întocmită la Marele Stat Major, se poate vedea cât de mare este cangrena care roade organismul nostru în această privinţă. Sunt instituţii şi regiuni în care ne-am transformat, în ceea ce priveşte aparatul conducător, din majoritari în minoritari.
Este cea mai bună armă pe care am dat-o pentru Geneva în mâna Ungurilor, fiindcă am făcut noi înşine dovada sau că nu suntem majoritari sau că nu suntem, sub raportul culturii şi pregătirii, în măsură să administrăm ceea ce am pretins că ni se cuvine.
Aşa se face că, în loc ca reformele sociale să însemne începutul unei ere a renaşterii naţionale, ele au fost folosite de guverne şi partide numai pentru a crea o pătură superioară artificială.
Patriotul, omul elitei şi al cinstei, a fost înlocuit în viaţa publică prin demagogi superficiali şi înşelători. Ne-am frânt puterea, ne-am slăbit cugetul şi ne-am sleit minţile în lupte fratricide pentru ideologii, în desbinări stupide, în bârfeli odioase, în vrajbe dureroase şi în apucături neomenoase. De aceea, ştiu că tu, sătean trudit n-ai plug şi n-ai haine; că fierul plugului e scump pentru punga ta goală şi bumbacul nu-ţi ajunge ca să-ţi îmbraci copiii, că pământul ţi-a rodit puţin şi gurile casei tale sunt multe.
Ştiu că tu meşteşugar chinuit nu-ţi poţi îndestula nevoile cu greul muncii tale; că râvneşti să nu-ţi mai vezi copiii ofiliţi şi săţi vezi fruntea despovărată de griji şi sărăcie. Ştiu că tu, bogatule, eşti turburat fiindcă ai voi pace şi linişte, pentru ca să ai siguranţa bunurilor tale şi mulţumirea averii pentru urmaşii tăi [2].
[2]. Căci, să ştii bogatule că averea ta ne e scumpă – dacă este curată – fiindcă e a ţării; că lucrurile casei tale, pe care alţii nu le au, ne încredinţează că din propria ta conştiinţă şi înţelegere ne vei ajuta să facem din bucuria ta, bucuria altora.
Şi tu, cărturarule, care ai tăcut ieri şi taci şi astăzi, ştiu că aştepţi ceasul când Ţara să-ţi cinstească mintea, Neamul să-ţi preţuiască sufletul şi Statul să-şi întemeieze soarta pe rostul tău de cârmaci al cugetelor şi să nu te umilească izgonindu-te de la luptă sau trudindu-ţi vieaţa în umilirea sărăciei.
Greutăţile în care se sbate neamul sunt mari şi încurcate. Neamul Românesc – popor de muncă şi nu parazitar – vrea înnoire, vrea libertate şi vrea să-şi trăiască adevăratul Naţionalism, prăvălind pe toţi cei care – conştient sau inconştient – îi împiedică drumul viitorului.
Puterea unui Neam faţă de el însuşi şi prezenţa unui Neam în lume şi în Istorie se dovedeşte prin unitatea cu care, în ceasurile de încercare ştie să-şi afirme cugetul şi voinţa nestrămutată.
În România trebuie să trăiască şi să fie puşi în valoare mai întâi Românii; ceilalţi, dacă rămân locuri libere, vin după ei. Împotriva tuturor piedicilor şi intrigilor duşmane, a clevetirilor şi ameninţărilor nemernice, trebuie să ducem Ţara în matca viitorului, în val de veac, ca să-i asigurăm drepturile nepieritoare.
Revoluţiile naţionale nu sunt acte de violenţă, revolte, ci idei în marş. Toate adevăratele revoluţii naţionale s-au întemeiat prin zidiri şi nu prin prăbuşiri. Ele au folosit toate rezervele naţiunii şi au întrebuinţat toate generaţiile, respectând instituţiile fundamentale ale vieţii şi ale scopurilor omului.
De aceea, vă chem pe toţi, din toate generaţiile şi din toate clasele, ca să înfăptuim marea chemare a istoriei noastre.
Chem pe toţi Românii fără nici o deosebire de profesiune, pentru că expresia voinţei naţionale nu se poate opri în faţa hainei sau rostului profesional de vieaţă. Daţi Patriei tot ce este mai bun în voi. Fiindcă azi se toarce sub ochii voştri soarta de veacuri a lumii. Şi la împlinirea ei fiecare trebuie să vă simţiţi chemarea.
Ne trebuie împăcarea generaţiilor, respectul trecutului, cinstirea a tot ce e bun şi nepătat în Neamul Românesc, pentru ca să ne merităm moştenirea strămoşilor şi slava urmaşilor. Ne trebuie respectul vieţii şi al averii, temeliile Neamurilor şi ale Civilizaţiilor, nu pentru a le lăsa să trăiască desfrânat şi în afară de interesul naţional şi social, ci pentru a le supune toate – din libera lor pornire – marilor comandamente naţionale.
Un neam nu poate să-şi ţină în mâini lanţul eternităţii naţionale, decât dacă ştie să cinstească, verigă cu verigă, tot ce e al lui. România pe care voim să o făurim va fi un Stat întemeiat pe primatul românesc în toate domeniile şi se va întemeia pe structura noastră agrară şi ţărănească. Naţionalul şi Socialul vor fi pietrele de temelie.
La temelia Statului vor sta întotdeauna muncitorul agricol de la ţară şi muncitorul de la oraşe – funcţionarul şi lucrătorul. Acesta este drumul viitorului, la care chem tot ce e curat, întreg, nepătat, neobosit, pe întregul cuprins al Ţării.
Pentru a ajunge la această înfăptuire viitoare, se cer acum: ordine, disciplină şi muncă. Pe plan social, la temelia Statului stă familia [3].
[3] Familia românească, cheia de boltă a rezistenţei şi a prosperităţii neamului nostru. Iar la temelia familiei, vă cer să fiţi voi femei române de pretutindeni. Căci numai în familie puteţi cuprinde taina adâncă a vieţii; şi numai prin familie puteţi fi înconjurate de adevărata dragoste şi respectul ce vi se cuvine.
Cel mai preţios dar pe care Dumnezeu îl aduce Neamului este copilul. Darurile Cerului, trebuie cinstite cu mare îngrijire. Oricum va fi: bogat sau sărac, frumos sau urât, îngrijit sau părăsit, dotat sau nedotat, paşii lui trebui îndreptaţi pe acelaşi drum – lupta continuă către cinste.
Să fie cinstit în toate. Din cinste se naşte: munca, bunacuviinţă, dragostea, cumpătarea, voioşia, seninătatea, bunătatea, jertfa şi chiar eroismul. Sufletul unui copil este cea mai plăpândă alcătuire, în care impresiile capătă ecouri uriaşe, ce se transformă în înclinări pentru o viaţă întreagă.
Să-i deprindeţi să creadă în Dumnezeu şi Biserica Lui. Să se închine cu tăria cu care Biserica era iubită de strămoşii noştri. Să se deprindă să-şi apropie sufletul de Dumnezeu şi să-i feriţi de trufia deştertăciunilor. Să le spuneţi că Neamul Românesc, în înţelesul nesfârşit al generaţiilor, cuprinde toate sufletele morţilor şi mormintele strămoşilor. Că aceste morminte trebuie cinstite. Prin cultul morţilor vor avea totdeauna sprijinul sufletelor care s-au jertfit pentru neam.
Tot prin cultul morţilor şi mormintelor strămoşilor îi veţi face să iubească pământul Ţării. Să le şoptiţi zilnic că prin ecoul şi îndemnul care vine din morminte, a trăit şi trăieşte neamul acesta.
Cunoscând orice limbi străine să iubească un singur grai, acela al strămoşilor noştri. Adâncul firii româneşti nu poate fi cuprins decât prin graiul românesc. Să-l cinstească, să-l păstreze şi să-l lase moştenire nepătată.
Să-i creşteţi luptători, dar să-i deprindeţi să fie blânzi. Blândeţea este o podoabă unică a sufletului românesc. Blândeţea, oriunde vor găsi germeni de viaţă. Să le îndreptaţi zilnic mâna să ajute pe cel în nevoie. Să le răspundeţi totdeauna şi la toate întrebările. Să le cetiţi şi să cetească. Astfel îi veţi deprinde să aibă pasiunea de a se cultiva. Şi mai ales, învăţaţi-i să muncească. Munca să o iubească şi să o respecte, pentru că totdeauna înnobilează. Faceţi-i să înţeleagă cât de greu trece vieaţa fără muncă. E groaznic să te simţi trăind ceas cu ceas şi să nu foloseşti nimănui.
Iar faţă de copii, căsătoria voastră să fie o taină. Să nu lăsaţi niciodată ca vălul să fie rupt de asprimea unor cuvinte sau fapte nesocotite. Certurile dintre părinţi aruncă nesfârşită uscăciune în sufletele lor crude.
Neînţelegerile voastre, păstraţi-le şi feriţi-le de ochii şi urechile lor. În alt fel le pustiiţi sufletul pentru totdeauna. Gândiţi-vă şi înţelegeţi că nu puteţi fi înlocuite şi că nimeni nu ar putea face nimic din toate acestea în locul vostru.
Pe plan spiritual credinţa [4].
[4] Nu există putere în lume care să poată opri biruinţa lui Dumnezeu şi a celor care au crezut şi cred în El.
Statul viitor va fi un Stat de disciplină, de ordine şi de acţiune creatoare. Tineretul va fi educat în duhul de jertfă naţională şi de idealism creştin pentru care s-au trudit şi s-au jertfit, veac de veac, Voievozii, vitejii şi martirii noştri.
Ţărănimea va fi îndrumată spre o viaţă nouă, Statul organizând producţia agricolă, dând unelte şi maşini ţăranului, creând o industrie alimentară şi transformând ordinea sanitară atât de înapoiată a satelor noastre.
Muncitorimea va fi ridicată prin sporirea producţiei şi prin crearea de mari lucrări publice, căi de comunicaţie, canale şi irigaţii.
Funcţionarii vor fi întrebuinţaţi în această mare acţiune a Statului şi li se va deschide drumul spre întreprinderile private, pentru a asigura tuturor salarii demne de munca şi rolul fiecăruia.
Cărturarii şi slujitorii Bisericii vor avea în acest Stat rolulcare li se cuvine despicătorilor de drumuri şi ziditorilor de suflete. Singura politică pe care trebuie să o faceţi este aceea a iubirii de Neam şi a apărării drepturilor lui sfinte prin muncă, prin cinste, prin blândeţe, prin conştiinţă şi, mai ales, prin exemplul vostru în toate şi faţă de toţi. Am pornit de la icoane şi altare, să ne întoarcem la ele [5].
[5] Biserica lui Cristos nu înseamnă numai ziduri, icoane, coruri, lumânări, clopote, slujbe. Ea este dragoste, jertfă, milostenie, trudă, curăţenie sufletească. Oriunde trăieşte un suflet curat, acolo este un altar al dumnezeirii.
Fii om, fii drept, şi recunoaşte că deasupra ambiţiilor şi intrigilor şi urilor este Patria, este veşnicia Neamului; şi că acolo trebuie să ne întâlnim totdeauna, chiar dacă nu ne înţelegem de fiecare dată. Să ne unim în muncă şi în frăţie, în gândire şi în simţire, în dreptate şi în lege, în disciplină şi în cumpătare, în ordine şi în credinţă, pentru ca prin muncă să ne întărim, să prosperăm şi să fim gata pentru orice ceas, fiindcă numai aşa vom spori stima prietenilor şi grija duşmanilor.
Trebuie să redăm muncitorului puterea producţiei, ca să putem ajunge la ieftinătatea vieţii; trebuie să dăm ţăranului liniştea ogorului, ca să poată munci; trebuie să dăm orăşeanului siguranţa vieţii şi a ordinei, cărturarului puterea gândului.
Întreaga Ţară trebuie să păşească la muncă şi la ordine.
Pe deasupra tuturor frământărilor şi peste toate neînţelegerile, avem datoria faţă de strămoşi şi faţă de urmaşi să ne pregătim Statul şi Neamul pentru apărarea drepturilor lui veşnice.
Prindeţi voiniceşte de umeri pe toţi fraţii noştri [6] de pe întreg cuprinsul românesc, scuturaţi conştiinţele de toate îndoielile şi de toate laşităţile trecutului, sfărâmaţi ambiţiile deşarte şi, sub imboldul vostru şi sub exemplul vostru, uniţi pe toţi1 într-un singur gând, într-o singură simţire, într-o singură voinţă, către un singur ţel: izbânda României.
[6] Toţi Românii hotărâţi, toţi Românii cinstiţi, toţi Românii sârguincioşi, toţiRomânii întregi.
Astfel, legea credinţei, legea dreptăţii, legea disciplinei, legea muncii, legea educaţiei severe, legea tăcerii, legea solidarităţii naţionale şi a sprijinului reciproc şi legea onoarei, vor fi legile de temelie ale Statului de mâine. Trebuie cinste, trebuie dreptate şi justiţie.
Române! Mulţumirea ta şi a familiei tale împovărate va veni prin înfrăţirea tuturor, prin munca noastră laolaltă, prin înţelegere şi ascultare şi nu pe căile urii sau ale prăbuşirii altuia. Fiindcă munca şi credinţa înalţă, pe când invidia şi ura surpă.
Fiţi creştini, fiţi oameni, fiţi Români întregi. Luaţi aminte că aceea ce a prăbuşit pe alţii, a fost goana după bunuri şi interese prea pământeşti.
Nu uitaţi că aceea ce a dărâmat aşezări şi Tronuri, a fost mânuirea oarbă şi sângeroasă a trufiei, a răzbunării şi a violenţei.
Dăltuiţi în cugetele voastre piatra de întemeiere nouă a Neamului. Nu vă risipiţi sbuciumul în fapte mărunte, în clocotiri învrăjbitoare şi în războiri sterpe. Acestea vă scoboară şi amuţesc poruncile morţilor voştri.
Neamul acesta trebuie ridicat, întărit, îndreptat. N-avem nici un minut de pierdut în această privinţă. Un regim nou de viaţă curată, un regim de viaţă armonioasă şi frăţească între conducători şi conduşi [7]; un regim de viaţă plină de ideal, de cuget curat şi de forţe creatoare: este o muncă grea, neînchipuit de grea, care cere gândire, organizare, metodă, ordine, disciplină, neslăbită voinţă şi dârzenie.
[7] În acest sens, orice şef trebuie să se poarte cu subalternii săi cu omenie. Acest sentiment nu poate şi nu trebuie să lipsească nici chiar în Armată, unde disciplina comportă oarecare rigiditate.
Sentimentele sufleteşti de omenie faţă de subaltern aduc din partea acestuia dragoste de muncă, încredere în şefi, în vigoarea morală în toate acţiunile lui bune, mândria respectului ce i se dă, personalitate. De aceea, în serviciul zilnic, în discuţiunile ocazionale, în viaţa socială şi în greşelile ce eventual se fac, şeful este dator să-şi trateze subalternii în cadrul legilor, însă urban şi civilizat – nu se admit două atitudini: una de platitudini în sus şi alta de brutalitate în jos.
Iar când e vorba de a cumpăni dreptatea, să aibă în vedere că aceasta se dă după legiuiri scrise, dar se dă şi după comandamente de ordin moral şi sufletesc şi că nu se poate admite ca cineva să aibe dreptate şi să nu i se dea.
Altfel, subordonaţii nu vor voi să aibă iniţiativă, iar a avea iniţiativă înseamnă a avea curajul răspunderii şi încredere că riscurile vor fi dominate de rezultate.
În cadrul legilor, iniţiativa cea mai largă trebuie să anime pe toţi cei câţi fac parte dintr-o instituţie civilă sau militară. Ceea ce trebuie însă să se ţină în seamă în exercitarea iniţiativei este corectitudinea: corectitudine în interpretarea legilor, corectitudine în aplicarea lor.

Dacă o faceţi cinstit, dacă nu umblaţi după foloase personale sau de castă, dacă nu vă uitaţi cu ochi răzbunători în trecut, dacă întindem o mână frăţească tuturor cari sunt în stare să pună sufletul, priceperea, cinstea, munca şi patriotismul lor în slujba Patriei, dacă lăsăm ambiţiile şi păstrăm proporţiile, vom reuşi.
Nu oricine e pregătit pentru această împlinire, ci numai acei care n-au mâinile pătate de sânge, de averea Statului sau de fapte murdare.
Toţi pot însă s-o ajute, pentru că este Casa Neamului la care toţi au datoria să zidească. Familia, Şcoala, Biserica, Justiţia, bogăţiile pământului nostru şi toată aşezarea Statului, trebuie reîntemeiate, înrădăcinate de-a-pururi în duhul şi rostul nostru de viaţă românească.
Săteanul aşteaptă ridicarea, muncitorul vrea mulţumire, ostaşul vrea onoare, orăşanul vrea siguranţă. Nu putem întemeia nimic dăinuitor dacă nu respectăm legile omeniei şi ale vieţii.
Viaţa omului, cinstirea avutului, respectarea muncii şi casei altuia sunt valori pe care veacuri de civilizaţie le-au împietrit în fiinţa popoarelor, iar când acestea s-au dărâmat în datinile unui Neam, Neamul s-a stins.
Un popor care nu respectă trecutul şi datina creştinească, un popor care îşi pierde credinţa, un popor care nu cultivă iubirea pentru morţii săi, este un popor condamnat [8].
[8] Căci, de la antici şi până astăzi, nu răzbat în veşnicie decât popoarele care au cultul eroilor şi al mormintelor.
Eroii şi martirii sunt pentru un neam ceea ce sunt profeţii pentru religie şi sfinţii pentru Biserică. Ei sunt verigile prin care se leagă lanţul veşniciei naţionale…Ca magii, cărora singuri le-a dăruit Domnul taina drumurilor de lumină, aceşti despicători de poteci noi îşi duc harul pentru împliniri de taine.
Cu cât un neam îşi poate împodobi mai mult istoria cu apariţiile acestea neobişnuite, cu atât el e mai glorios şi mai mare ; şi cu cât un neam este mai sterp în înţelegerea şi în crearea eroilor şi a martirilor, cu atât prezenţa lui în Istorie este mai măruntă şi mai trecătoare. De aceea, popoarele trebuie să aibă o adevărată religie închinată oamenilor predestinaţi, eroilor şi martirilor.
Trebuie deci să reluăm firul întrerupt şi să călcăm pe drumul pe care au călcat strămoşii noştri [9].
[9] Adică Neamul Românesc trebuie să se întoarcă la izvoarele lui; fapta lui să oglindească toate virtuţile strămoşeşti.
Crucea şi Stindardul, Ogorul şi Patria, Onoarea şi Virtutea, Înfrăţirea şi Iubirea, Legea şi Omenia să fie ţelul nostru de acum înainte, fiindcă el a fost, veac de veac, este şi va rămâne crezul adevăraţilor Români.
De acum înainte seriozitatea va lua locul uşurinţei, vrednicul va da la o parte pe nevrednic, onestitatea va zdrobi tâlhăria, caracterul va înfrânge pe viclean şi-l va împiedica să mai străbată, prin intrigă şi linguşire, prin minciună şi perfidie, prin înrudire şi prin ticăloşie, către vârfurile de comandă pe care au pus stăpânire acei care au dus Ţara şi instituţiile ei acolo unde ştim, simţim şi suferim că sunt.
Trândăvia, interesul personal, intriga, necinstea, minciuna, trădarea, linguşirea, lipsa de merit şi de caracter, ameninţarea şi ura – acestea le urâţi cu toţii – o ştiu – şi eu le urăsc cel dintâiu.
Munca, adevărul, dreptatea, cinstea, caracterul, onoarea, loialitatea, meritul şi ridicarea prin competenţă şi disciplină, respectul faţă de toate aceste temeiuri de viaţă, iată ce aţi voit, iată ce trebuie să întemeiem în noul Stat.
Opera aceasta grea nu o vom duce la bun sfârşit decât dacă este o unire desăvârşită între noi, unire care să pornească din sufletele şi din minţile noastre şi care să se traducă în acţiune [10].
[10] Nu uitaţi că statul Naţional înseamnă topirea tuturor credinţelor şi a tuturor forţelor noastre într-un singur scop: rezidirea pentru veşnicie şi din temelie a Neamului nostru.
Numai procedând astfel vom putea să salvăm acest nenorocit atât de încercat Neam.
Cu cât loviturile vor fi mai mari, cu atât dârzenia noastră va trebui să fie mai mare, munca noastră mai încordată şi voinţa noastră de a învinge mai fără de limită.
Deschideţi înainte larg porţile casei voastre şi primiţi pe toţi acei care vin purtaţi de puterile lor, de trecutul lor nepătat, de dârzenia lor românească şi de voinţa lor de înfrăţire, de muncă şi de luptă.
Nu duşmăniţi pe nimeni, nu îndepărtaţi pe nimeni, oricare le-ar fi fost judecata şi credinţa politică până azi. Neamul nu are destule energii şi destule suflete câte ne trebuie pentru viitoarea şi marea lui înălţare, pentru ca vreuna să rămână în afară. Alte ţări au sfărâmat în ruine, au scăldat în sânge si au plătit cu jertfe de fraţi actele reparatorii şi înnoirile din temelie ale alcătuirilor lor. Noi să le împlinim numai cu frământarea sufletelor noastre şi în liniştea faptelor noastre.
Un Neam poate fi redeşteptat prin viforul entuziasmului, dar nu poate fi înălţat decât prin dogoarea muncii şi patima răspunderii.
Adevărata educaţie nu este numai şcoala cărţii, ci şi şcoala Neamului. Ea zideşte nu numai cultura, dar înalţă şi întăreşte conştiinţa naţională, prin cultul credinţei în Dumnezeu şi în puterile Patriei.
Învăţământul este şi şcoala vieţii şi şcoala luminii. Adevăratul profesor dăltuieşte sufletele şi caracterele, ca sculptorul în piatră.
Să ascultăm porunca de dincolo de mormânt a strămoşilor şi martirilor noştri şi să nu uităm datoria sacră pe care o avem de a trece copiilor noştri o Ţară frumoasă, o Ţară puternică înlăuntru şi respectată în afară, în sfârşit, o Ţară la care am aspirat cu toţii şi pentru care am pătimit cu toţii.
Şcoala românească trebuie să plece de la baza structurală românească, care este ţăranul. Prin cultură omul capătă conştiinţa adevărată a rostului său în viaţă şi în naţiune, află puterea muncii şi curajul răspunderii şi dobândeşte conştiinţa rostului naţional în mijlocul celorlalte popoare.
Imitând o cultură străină, nu se poate întemeia o adevărată cultură naţională. Universităţile trebuie să fie pentru noi zidurile nevăzute ale veşniciei româneşti, iar pentru cei din afară, cetăţile adevărului, ale drepurilor şi ale mândriei noastre naţionale.
Slujitorii Bisericii, mai mari şi mai mici, să fie pătrunşi, până în adâncul conştiinţei lor, de caracterul dumnezeesc al ei şi de răspunderea lor de trimişi ai lui Dumnezeu în mijlocul neamului nostru [11].
[11] Dacă gândul vostru nu este cu totul dăruit Creatorului, dacă inima voastră nu se frământă cu adevărat pentru păcatele oamenilor, atunci şi zidurile bisericilor sunt reci şi chipurile sfinţilor de pe icoane sunt crunte şi clopotele sună spart şi lumânările par stinse.
Faceţi în aşa fel, încât oamenii să simtă nevoia să meargă la Biserică şi să dorească ceasul de rugăciune ca o mare liniştire sufletească. Evanghelia Mântuitorului este faptă. Ea nu a fost scrisă ca să fie, ci pentru că a fost trăită. Viaţa lui Cristos-Dumnezeu a fost supusă trudei legilor omeneşti, a acceptat pecetea pedepsei divine şi a luptat pentru răscumpărarea noastră. Aşa că din ea şi numai prin ea să tălmăciţi viaţa credincioşilor.
Ascultaţi poverile lor şi arătaţi-le că toate au fost trăite şi înfruntate de Dumnezeu pentru biruinţa lor. Cel mai mic sbucium din viaţa oricăruia făceţi-l să intre, să se regăsească şi să se aline prin Evanghelie. Şi veţi vedea că rostul vieţii nu le va mai fi străin, că durerile le vor primi şi suferi cu credinţa că o fac întru biruinţa slavei cereşti.
Tălmăciţi în fiecare zi de sărbătoare, pe înţelesul tuturor, prin predici scurte şi înţelepte, Evanghelia. Învăţaţi-i să asculte şi să folosească în faptele lor de fiecare clipă, tot ce această carte a suferinţei a înscris numai din dragoste de oameni.
Numai astfel vor înţelege îndatoririle la care îi cheamă viaţa faţă de ei, faţă
de familia lor, faţă de semenii lor. Învăţăturile Evangheliei să se desprindă din fapta voastră. De aceea, vă cer în viaţa de toate zilele:
Să fiţi cei mai iubitori.
Să fiţi cei mai buni.
Să fiţi cei mai drepţi.
Să fiţi cei mai cinstiţi.
Să fiţi cei mai muncitori.
Să fiţi cei mai gospodari.
Să nu alergaţi niciodată după bani, fiindcă ei vă fac să alunecaţi pe
panta patimilor omeneşti.
Politica să o goniţi din jurul altarelor, aşa cum a gonit Mântuitorul
pe mânuitorii de bani.
Să o goniţi şi pentru voi şi pentru drept-credincioşii voştri. Ea a adus multă nenorocire în această Ţară. Ea v-a învrăjbit fiindcă, politica, la noi, a însemnat pândă. Să pândeşti un om, ca să-l dai la o parte; un loc ca să-l ocupi fără merit; un lucru ca să ţi-l însuşeşti cu orice preţ şi prin orice mijloc; o situaţie ca să ajungi cât mai repede şi să te îmbogăţeşti peste noapte.
Preotul, prin pregătirea lui, prin purtarea lui, prin deslegarea lui de cele pământeşti şi prin exemplul lui în toate, să readucă în faţa altarului şi în Biserică pe toţi aceia care s-au îndepărtat mai mult sau mai puţin de ea, din vina tuturor.
Oşteni, tezaur de putere şi mândrie, stâncă de piatră nebiruită, nu uitaţi, de la mic la mare, că sunteţi ieşiţi dintr-o brazdă stăpânită şi păstrată prin sânge şi în sânge.
Împletiţi-vă şi înfrăţiţi-vă cu această brazdă, staţi înfipţi în ea şi pregătiţi-vă să muriţi cântând pentru ea [12].
[12] Vă mărturisesc însă că lealitatea aceasta dusă la limita firii v-o voi putea cere cu inima uşoară abia atunci când rândurile voastre vor fi alcătuite numai, sau cel puţin aproape numai, din etnici români. Am instruit, în ultimii ani, aproape 400.000 de minoritari. Prin acest sistem am făcut o armată inamicilor noştri. Informaţiuni certificate au stabilit că Ungurii contează, în carnetele de mobilizare ale unităţilor de la est de Tisa, pe Ungurii instruiţi de noi, pe care speră de sigur să-i primească şi înarmaţi. Este probabil că aceleaşi speranţe şi calcule le nutresc şi le fac atât Bulgarii cât şi Ruşii.
Am executat cu o conştiinţă care este păcat că nu am generalizat-o în toată activitatea noastră publică, angajamentele internaţionale care le-am luat, de a creea condiţiuni egale la drepturi şi îndatoriri tuturor acelora care trăiesc la noi…Astăzi, armata noastră are, şi mâine la războiu va avea, în medie, în rândurile ei, aproximativ 30% minoritari. În războiul trecut, şi numai unităţile de moldoveni au avut patru la sută evrei.
Se ştie de toţi ce au păţit armata, administraţia şi teritoriile ocupate şi prizonierii români, de pe urma acestor oameni pe care i-am crescut, menajat, primit şi tratat de multe ori mai bine ca pe fraţii noştri de sânge. În spatele panicilor, trădărilor, predării unităţilor, alarmismului, defetismului, maltratării populaţiei şi a ofiţerilor noştri prizonieri erau totdeauna.
S-au uitat toate acestea. Uităm uşor. Este o crimă că o facem, fiindcă o vom plăti foarte scump. Ce vom păţi mâine este uşor de prevăzut. Cine poate să-şi ia răspunderea să apere fruntariile ţării şi independenţa neamului cu o armată în a cărei compunere vor intra 30 la sută minoritari? Eu nu.
Nici o altă ţară, din acelea care au aceleaşi angajamente, nu s-a ţinut de ele cu acelaşi zel ca noi. Aproape acelaşi procent de minoritari a răsturnat, când s-a prezentat momentul, o monarhie de care erau legaţi prin legături, tradiţie şi cultură de mai multe ori seculare.
Cum putem să ne facem noi, care n-avem nici organizarea, nici prestigiul, nici administraţia Austro-Ungariei, iluzia că nu ne vor răsturna şi pe noi?
Cum putem să pretindem Ungurilor de la noi să se bată în contra fraţilor lor?
Măsura pe care am luat-o de a-i trimite atât în timp de pace, cât şi la începutul războiului, pe alte fronturi, este şi plină de consecinţe şi puerilă.
Este plină de consecinţe dezastruoase fiindcă a încurcat mobilizarea armatei, producând haosul. A creat spectacolul continuei vânturări de soldaţi, care circulă necontenit pe socoteala Statului, de la un cap la altul al Ţării. La mobilizare aceşti oameni, mergând la corpurile unde vor fi chemaţi, vor arunca pe toate căile sămânţa anarhiei, se vor deda la acte de sabotaj, vor răspândi panica, vor practica spionajul şi trădarea, iar cei care vor ajunge la unităţile lor, vor antrena la defetism, la predări şi la dezertări în masă;
Este puerilă fiindcă măsurile de repartizare iniţială a forţelor nu pot avea la război durată. Realităţile lui ne vor forţa să aducem, din prima săptămână, forţe de peste tot şi de oriunde, pentru a conjura pericolul. Iată atât adevărul cât şi perspectiva.
Ce-i de făcut?
Să încetăm a instrui minoritarii, cel puţin pe cei din categoria periculoşilor. Să-i scoatem din lucrările de mobilizare şi să-i întrebuinţăm în unităţi organizate, după o sumară şi de formă instrucţie, la lucrările de redresare a Statului; să-i folosim în serviciile secundare.
Nu există putere în lume care să poată opri biruinţa lui Dumnezeu şi a celor ce au crezut şi cred în El. Nu este Răstignire fără Înviere. Dar trebuie să ne pregătim, să suferim, să o merităm. Munciţi, gândiţi, răbdaţi, tăceţi, încordaţi-vă, oţeliţi-vă şi aşteptaţi. Orice secundă pierdută în intrigă şi luptă poate să ne fie mortală.
Cred şi mărturisesc Învierea lui Cristos.
Cred în învierea Neamului Românesc!
Cristos a înviat.
Neamul Românesc va reînvia.
Prin noi, prin jertfa şi mântuirea noastră.
ROMÂNI,
Sus inimile!
BIBLIOGRAFIE:
1. ÎNDEMNURI ROMÂNEŞTI, Ministerul Propagandei, Bucureşti, 1941;
2. CĂTRE ROMÂNI… CHEMĂRI – CUVÂNTĂRI – DOCUMENTE.
Notă CUGETUL:
“Testamentul lui Ion Antonescu” face parte din lucrarea “Induşmăniţii au acelaşi crez”, autor dr. Radu Mihai Crişan, aparută la Editura Cartea Universitară, Bucuresti 2005.

Depozitia Mareşalului Antonescu în timpul procesului din 1946